Câine vs. Grădină

         Majoritatea oamenilor au un câine, dar nu toți îl țin în casă. Iar când animalul este în curte devine responsabilitatea sau problema grădinarului. Îmi aduc aminte de vremea când făceam întrețineri ( Întreținerea spațiului verde). Aproximativ 10 - 15% din clienții mei aveau un animal de curte.

      Așa că am văzut o nouă sursă de venit, dar ca orice inginer, înainte să mă apuc de treabă am început să mă documentez.  E ușor să îi faci un așa zis padoc sau un coteț și să ceri bani. E mai greu să știi care sunt nevoile și standardele corespunzătoare. Totuși este o ființă vie care simte și care are nevoie de confort. În plus o cușcă sau un țarc, necorespunzătoare vă pot îmbolnăvi animalul care nu este chiar asa de ieftin.

      Câinele necesită un spațiu liber,  dar limitat, ce trebuie să reprezinte 10 - 15% din suprafața curții. De preferat să fie amplasat în spatele grădinii sau pe lateral, nici o dată în fața curții. Deoarece este inestetic și va mirosi.
Este recomandat să ținem animalul într-un țarc sau padoc mai degrabă, decât în lanț. Padocul menține  animalul într-o stare mai bună, îl face mai liniștit și mai puțin agresiv.
Suprafața minimă pentru un câine de talie medie este minim 6 mp.
Pereții trebuie să fie suficient de înalți ca să nu poată sări (1,7 - 2,2 m), iar baza trebuie îngropată în pământ la aproximativ 30 cm, deoarece animalul va încerca să sape pentru a evada.
       Pardoseala trebuie să ofere confort animalului. Așa că se recomandă o bază din nisip sau mărgăritar, dar eu, am mers doar pe nisip. Dacă folosiți nisip la baza țarcului acesta vă va ajuta la scurgerea dejecțiilor, oferă un bun drenaj în cazul ploilor, este ușor de curățat, vara poate să își facă  mici gropițe pentru a se răcori, iar esențial este faptul că poate să ofere un bun confort pentru lăbuțele patrupedului. Nisipul este ușor de curățat și se poate înlocui cu ușurință.
Curățarea padocului se face zilnic...nu o dată pe săptămână când vine grădinarul.
Atenție! Nu este recomandat betonul - este rece și puțin elastic ceea ce afectează sănătatea animalului. Dacă din diverse considerente nu vreți sau nu puteți folosi nisipul și vreți un padoc pe care să îl curățați cu jet de apă, atunci folosiți cărămidă. Cărămida trebuie să fie amplasată pe lateral, necesită mai mult material, dar este mai rezistent.

      Orice câine care stă sau care va fi ținut în curte mai multe ore zilnic necesită un coteț. Acesta îl va proteja de intemperii.
În coteț trebuie să aibă un culcuș din paie, fân sau haine vechi. Culcușul se va schimba săptămânal. Paiele și fânul se vor arde iar hainele vechi trebuiesc spălate sau cel puțin aerisite 6 ore.
Materialele folosite pentru construcția cuștii trebuie să fie din lemn (toată cușca trebuie să fie din lemn) și plastic (acoperișul trebuie acoperit cu plastic). Cel mai potrivit ar fi ca pereții să fie dubli.
 Construcția trebuie să fie suficient de mare încât câinele să se poată întoarce fără probleme în ea.
Amplasarea cotețului se face întotdeauna cu spatele pe direcția vântului.  O idee bună ar fi să ridicăm construcția 15 - 20 cm de la sol(evităm răceala solului și umiditatea în cazul ploilor).

     În cazul în care câinele se va plictisi va începe să roadă pereții cuștii - se recomandă să îi dați un os mare de vită, o mănușă veche din piele sau o păpușă din material textil.

Dimensiuni orientative pentru confecționarea unei cuști

Talie câinelui (cm)

                                      40 - 50           50 - 60           60 - 70         peste 70

Lungime                          100                110                 125               130

Lărgime                            80                  85                   90                100

Înălțimea maximă            85                   95                 100                110

Înălțime acoperiș             60                   65                   90                 80

Spațiu intrare 

            lățime                40                    45                   50                55

            înălțime               65                    75                   80                90

       Un câine este exact ca și un om copil, are nevoie de un spațiu de joaca. Așa cum pentru un copil instalați un leagăn și tobogan, așa și pentru patrupedul dumneavoastră iubit puteți amenaja un loc de joacă. De multe ori mă întreb cum de în București, care are o grămadă de parcuri (cu zone special amenajate pentru câini) nu avem și locuri unde câinii să se poate juca și menține în formă.

Am postat o poza dintr-o carte pe care am folosit-o drept ghidaj în amenajările mele pentru locurile  de joacă ale câinilor.

     Pentru a folosi obstacolele de antrenament și menținere în formă a câinelui prezentate de mine. Vârsta animalului trebuie să fie de minim 10 luni. Până la vârsta de 1 an înălțimea obstacolelor nu trebuie să depășească 35 - 40 cm.

Nu se fac mai mult de zece treceri peste diferite obstacole pe zi deoarece animalul obosește și se poate accidenta.

      P.S. Dacă fertilizați solul cu gunoi de grajd este bine să țineți câinele mai mult timp închis limitând accesul lui pe sol. Se poate îmbolnăvi de tetanos, o boala produsă de Clostridium tetani. Sporii se găsesc peste tot în sol, însă solurile îngrășate cu gunoi de grajd sunt mai bogate în spori decât decât cele care au fost îngrășate cu produse chimice.

     Alte operațiuni pe care ar trebuie să le aveți în vedere (ca grădinar dar și client) este faptul că orice curte cu un animal are un risc mai ridicat de a fi contaminat cu purici și căpușe. Așa că ar fi bine să faceți stropiri periodice de "deparazitare" a grădinii.

     Avertisment pentru cei care vor să își cumpere un câine. Grădina va avea de suferit. Să nu vă imaginați ca gradina dumneavoastră este mai rezistentă decât a vecinului sau că patrupedul pe care îl achiziționați este mai special.
Urina și alergatul câinelui afectează gazonul, urina de femelă este mai dăunătoare datorită comportamentului specific de urinare (face exclusiv pe gazon).  O alternativă practicată este însămânțarea cu gazon sport care este mai rezistent la tăvăleală, dar care va suferi la pipi. Sau înlocuirea gazonului cu trifoi pitic, este mai puțin estetic dar rezistă la lăbuțele câinelui și la urina lui. În schimb băieții distrug tot ce este tufă sau pomișor, prin modul lor de a urina. Buxus-ul este prima specie care va suferi dacă aveți un mascul în curte. În general tot este rășinos va suferi din cauza urinării, dar sunt sigure în ceea ce privește rosul (datorită rășinii).
Să nu uităm ca dacă un câine se plictisește sau este ignorat va începe să roadă tot ce va prinde în cale. Plantele solitare sunt o țintă sigură, plantațiile grupate și au șanse mai mari de supraviețuire.

    Sfaturi utile: delimitați un loc unde să vă dresați prietenul să își facă nevoile.
Evitați plantele toxice precum: yucca, rododendronul, irisul, laleaua, leandrul, ilex-ul și iedera.



Surse de inspirație: Totul despre câini de Ioan Bud.
www.sureguard.com.au
www.rover.com

Fungi

      Regnul Fungi este un grup aparte. Diferă față de plante deoarece nu conține clorofilă. Nu au rădăcină, nici tulpină și nici flori. Dar se hrănesc cu organisme vii sau moarte, exact ca animalele.  
Cele 100,000 (în 2011 s-a estimat că există 5 milioane de fungi) de specii de fungi sunt răspândite pe tot globul, pe animale vii sau moarte, pe plante, în aer, pe sol și în apa. Foarte multe dintre acestea fiind însă atât de mici încât nu se pot observa cu ochiul liber, Ele pot supraviețui chiar și în medii extreme precum: deșert, zone cu concentrație mare de sare sau în adâncurile oceanelor. Mai nou s-a descoperit că sunt specii care există și supraviețuiesc în spațiu.
Unele specii de ciuperci rezistă la doze mari de UV și chiar la radiațiile din spațiu.
     Dacă intrați pe site-ul NASA o să vedeți că pe data de 12/07/2016 au publicat un experiment despre Creșterea și Supraviețuirea Fungilor Colorați în Spațiu.
Au vrut să vadă ce efect are o gravitație redusă și radiațiile cosmice asupra creșterii și supraviețuirii fungilor.
Acest experiment a arătat că ciupercile pot crește în interiorul navelor spațiale și chiar pot să descompună mâncare și alte materiale organice în condiții de umiditate (acest experiment a fost condus de către o echipă de cercetători din România).

      Rusia prin programul spațial MIR a descoperit o specie  de ciupercă care este complet necunoscută planetei noastre.
Ei au descoperit un strat subțire ca o pânză care acopera geamul navetei spațiale, reducând vizibiliatea. Gazda - o bacterie amestecată cu niște fungi începuse să descompună geamul din quartz și rama din titan a ferestrei.

Dar să continuăm cu lucruri mai pământești ca ne abatem de la subiect.

***

Ciupercile se împart în ciuperci superioare (bureții) si ciuperci inferioare (mucegaiul, drojdia de bere).
Ciupercile sunt foarte importante pentru ecosistem. Alături de bacterii, fungii sunt cei care descompun materialul vegetal și animal în nutrienți.

Fungii sunt folosiți în medicină, ne ajută să facem antibiotice (penicilina, imunosupresor), vitamine și tratamente anti-cancer.
Tratamentele pentru tuberculoză, sifilis și lepră se datorează fungilor.

Unele specii de ciuperci sunt folosite în China ca medicamente naturiste.
      Ganoderma lucidum - este folosit pentru vitaminizare, este considerat un remediu tradițional de peste 2000 de ani.
      Agaricus subrufescens sau ciuperca zeilor - îți întărește sistemul imunitar.

Ciupercile sunt des folosite în alimentație. Fungi din drojdie ne ajută să facem pâine, pizza etc.
Iar pentru cei care consumă băuturi alcoolice, să știți ca tot datorită drojdiilor este făcută fermentarea care produce alcoolul.
Fungii mai sunt folosiți în brânzeturi și diverse preparate din carne.

Ciupercile mai pot fi consumate direct - Agaricus bisporus.
La nivel mondial se produc circa 1,5 milioane tone ciuperci anual. Pe plan european se produce aproximativ 60% din această cantitate, adică în jur de 900.000 tone, principalele țări producătoare de ciuperci fiind Franța, Polonia, Italia și Ungaria. Dintre toate speciile de ciuperci, românii preferă specia Agaricus (Champignon), în timp ce în străinătate este mult mai apreciată specia Pleurotus

Ciupercile mai sunt folosite în agricultură ca metode de combatere și control biologic (pesticide bio). Sunt bune în combaterea căpușelor, lacustelor etc.

***

Boletus Chrysenteron. Este o specie sălbatică, descoperită de un francez, Jean Baptiste Francois Pierre Bulliard în anul 1789.
Apare în lunile V- XI în pădurile de rășinoase și foioase din toată emisfera nordică. Este o specie comestibilă dar relativ perisabilă, are un miros de fructe și gust dulceag. Este de marime medie.

Boletus subtomentosus a fost descoperită de Carl Linnaeus în 1753. Denumire populară = Buza Caprei.
În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă, izolat sau în grupuri, prin păduri de conifere și de foioase, în special pe mușchii de pădure, pe povârnișuri și poteci ierboase, începând din iunie până toamna târziu, în noiembrie.
Este comestibilă.
Mirosul este fructuos, unii spun „de pădure” și gustul foarte plăcut.

Boletus edulis, numit în popor hrib, hrib cenușiu sau mânătarcă.
Specimenele ajunse la maturitate deplină pot cântări aproximativ 1 kg. Este o specie care este răspândită pe toată Europa. Își au habitatul pe suprafețe dominate de arbori de stejar, pin, molid castan, mesteacăn, fag și brad. Dau roade din vară până în toamnă, după ploi abundente.
Boletus edulis este comestibil, și este considerat o ciupercă de calitate superioară ca aromă și textură. Carnea este albă, tare, cu gust ușor de alune și carne, cu miros plăcut și textură fină și cremoasă.

Tylopilus felleus în popor numit și Fierea Pădurii. Descoperită în 1788 de savantul francez Pierre Bulliard. În România și Basarabia, se dezvoltă în păduri de foioase sub fagi și stejari, de asemenea în păduri de conifere, prin luminișuri între pini și molizi, adeseori în anii umezi. În perioade secetoase apar foarte rar, din iunie până în octombrie. Cu miros delicat și gust amar.

Suillus bovinus a fost descoperită de Carl Linnaeus în 1753.
O găsești în pădurile de conifere din Europa, inclusiv în zonele subalpine. Cel mai des apare în pădurile de pin.
Este o specie comestibilă, are gust fad de aceea nu este prea apreciată de bucătari. Aroma îi este intensificată prin uscare.

Suillus luteus este o specie comună pentru toată emisfera nordică.
Este comestibilă, deși nu este foarte apreciată de către bucătari, este de obicei folosită la supe, tocane ori prăjite. Dacă nu se îndepărtează, învelișul ciupercii poate provoca indigestii.
Este o ciupercă de o calitate inferioară, dar în zone cu influență slavă sunt considerate delicatese. Nu rezistă mult timp după recoltare și nu se pretează la uscare.
Poate provoca reacții alergice sau probleme de digestie la unii oameni. Este bine să îndepărtați cuticula și piciorul ciupercii înainte de consum.
O găsesti în pădurile de conifere.

Leccinum scabrum denumită în popor burete călugăresc sau pitarcă aspră.
În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă întotdeauna sub mesteceni, în păduri, prin câmpii, mlaștini, solitar sau în grupuri mici, din iunie până în octombrie.
Ea este bună numai în tinerețea timpurie, fiind compactă și tare, devenind repede moale, cu miros slab, dar plăcut și gust mediu.
Acest soi nu este așa de gustos. Buretele devine repede foarte spongios și astfel nefolositor pentru bucătărie.
Această ciupercă consumată crudă, poate să genereze reacții adverse, la copii sau persoane cu un aparat digestiv sensibil. Poate provoca intoxicații ușoare de natură gastrointestinală. Astfel, ciupercile acestui soi ar trebui să fie consumate numai bine prăjite sau gătite.

Leccinum versipelle denumită în popor pitărcuță sau roniță (Transilvania). În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă în păduri, prin parcuri și pajiști, sub mesteceni din iunie până în octombrie.
Are miros slab și plăcut cu gust delicios. Carnea albă se oxidează, odată tăiată, spre un negru-albastru sau se înroșește.
Bureții pot fi tăiați felii și congelați sau uscați. S-a afirmat că, specia Leccinum versipelle, consumată crudă, poate să genereze reacții adverse, ba chiar intoxicații ușoare. Astfel, ea este de consumat numai prăjită sau gătită.




https://www.infoplease.com/space-fungus
https://www.nasa.gov/
https://ro.wikipedia.org

Substraturi pentru ghivece

Să începem cu începutul și să intrăm direct în treabă.

     Ghiveciul se poate pune:
1 în farfurie - pentru plantele iubitoare de apă.
2 pe picioare sau suporți înalți - pentru plante care nu suportă să băltească apa.
3 pe platforme cu roți - pentru containerele grele care trebuiesc mutate din diverse motive cum ar fi curățenie, protecție pe timpul iernii, etc.
4 direct pe pământ sau pavaj ori beton - dezavantajul este că se va murdări pavajul.

     Ghivecele trebuie să aibă neapărat orificii de scurgere pentru apă, altfel o să riscați să vi se usuce plantele. Atenție, măștile de ghivece nu sunt ghivece.
Plantele respiră și prin rădăcini nu numai prin frunze.

     La baza ghiveciului este recomandat să punem un strat de 2 - 3 cm de pietriș, sparturi de cărămidă ori cioburi de la ghivecele sparte, vă vor ajuta la drenarea apei în exces.

     Pământul din ghiveci 
    Dacă vreți să plantați copăcei sau arbuști viguroși este recomandat să folosiți un amestec de pământ.
Amestecul de pământ ar trebui să fie teorectic un mediu de cultură steril. Îl puteți face chiar dumneavoastră în curte sau pe balcon.
Se folosesc 4 părți de pământ de grădină, dar ar fi bine ca pământul să fie cernut sau curățat de impurități (pietre, rădăcini, etc.), 2 părți turbă (atenție nu fibră de cocos, nu pămînt de flori doar turbă) și 1 parte nisip, de preferat nisipul să fie dintr-acela mai grosier. Eu mai adaug o mână de îngrășământ granule, recomandat este să folosiți unul de calitate precum Osmocote, care are eliminare treptată și oferă atât macro cât și microelemente.
Mai puteți adăuga 5 g de cretă la o galeată de pământ - nu puneți cretă dacă planta nu suportă calcarul. Aceste 5 g de cretă se vor adăuga doar dacă planta este o specie care suportă un pământ calcaros.
     Dacă vreți să plantați  orice alt gen de plantă de grădină ori apartament puteți folosi un amestec de acest gen.
Sunt 2 genuri de substarturi pentru flori: unele pe bază de pământ și altele care nu conțin deloc pământ.
Cele pe bază de pământ trebuie să conțină un sol de bună calitate care este sterilizat (fără semințe de alte specii, dăunători). Mai conține turbă, nisip și îngrășământ. Acest gen de substrat are 2 mari avantaje: este mai greu... ceea ce oferă o stabilitate mai bună. Are capacitatea de a menține nutrienții.
    Variantă de substrat care nu conține pământ. Este compusă din turbă sau turbă cu nisip. Avantajul acestui fel de substrat constă în faptul că e ușor. Îl poți folosi acolo unde greutatea este un factor crucial, cum ar fi jardinierele de geam sau pe balcon.
    Opțional mai puteți să adăugați în pământul din ghiveci polimeri. Polimerii ajută la captarea apei și menținerea ei.
     Dacă vreți să sterilizați pământul de grădină ori substratul sau amestecul de pământ pe care vreți să îl folosiți la plantele de ghiveci puteți să îl puneți într-un castron și să il băgați la cuptorul cu microunde ori în cuptor. Temperaturile ridicate sterilizează substratul.

      Întotdeauna trebuie lăsat, de la marginea de sus a ghiveciului până la sol un spațiu de 1-2 cm. Acest spațiu vă va ajuta să udați plantele corespunzător și ușor, fără să murdăriți în împrejurimi.

     Dacă aveți ghiveciul în plin soare puteți folosi un strat de mulci ca să mențineți umezeala. Au apărut pe piață și ghivece care se autoirigă. Sunt mai scumpe dar dacă sunteți o persoană ocupată sau urmează să plecați în concediu este o investiție destul de bună.

Substraturi pentru plantele de ghiveci.

     Substratul pentru orhidee trebuie să permită o bună drenare și să fie ușor.  Cum ar fi scoarța de copac măcinată sau turbă grosieră. Mai puteți folosi muschiul de pământ ori rădăcinile unei ferigi moarte ca substrat pentru orhidee. Cel mai des întâlnit substrat este scoarța de copac măcinată.
    Ghivecele trebuie să permită o bună aerare a rădăcinilor și să permită drenarea apei. Băltirea la orhidee este un factor fatal.
Un alt factor important este faptul că ghiveciul trebuie să fie transparent sau să permită trecerea luminii. Rădăcinile au nevoie de lumină, nu de plin soare, doar de lumină.
     Pentru speciile de orhidee Paphiopedilum și Cymbidium se poate amesteca un substratul cu 20 - 25% mraniță de frunze și restul să fie din turbă grosieră și scoarță de copac.
Găsiți amestecuri gata facute în magazinele de specialitate.

     Dacă aveți un portocal, lămâi, măslin, palmier ori bougainvillea atunci trebuie să folosiți un substrat de plante citrice. Substratul este format din turbă, scoarță de copac și nisip în amestec cu pământul de grădină. Unele substraturi mai au în conținut si humus ori pământ de râme, compost, perlit și vermiculit.
Substratul trebuie să fie mereu  afânat. Aceste plante preferă un pământ afânat dar mai consistent decât cel de orhidee.
   3 părți de turbă, 3 părți de pământ din grădină, 1 parte scoarță de copac, 1 parte nisip, 1 parte compost și 1 parte perlit sau vermiculit.

    Ghiceviul pentru bonsai este un factor esențial, el trebuie să pemită scurgerea apei aproape instant, drenajul trebuie să fie foarte bun.
    Poți folosi un substrat anorganic precum: roci vulcanice mărunțite până la stadiul de praf,praf de piatră ponce, argilă ori lut granular. În amestec cu un substrat organic precum: scoarța, mușchi sphagnum, composturile cu granulație mare, turbă sau  resturi de frunze.
Ori pământ obișnuit pentru flori (asta în cazuri extreme și de urgență).
      Pentru bonsai cu frunze căzătoare amestecul simplu pe care îl puteți face este: 7 părți de lut granulat, 1 parte de piatră ponce, 1 parte de turbă, 1 parte de compost
      Pentru bonsai cu frunze mereu verzi amestecul este: 5 părți de lut granulat, 2 părți de piatră ponce, 2 părți de turbă, 1 parte de scoarță de copac.

       Pământul pentru cactuși și plante grase trebuie să fie poros și să se  dreneze bine.
Cel mai simplu substrat pentru astfel de plante este un amestec de 2 părți pământ și 1 parte nisip. Pământul trebuie să fie pământ de frunze, nu ne trebuie un substrat prea bogat în humus.
Un alt substrat pe care puteți să îl faceți este: 3 părți de pământ din grădină, 3 părți de pământ de frunze, 2 părți de nisip fin, 1 parte praf de cărbune de lemn, 1 parte cărămidă sfărâmată.
Cactușii și plantele suculente au nevoie de un drenaj bun, așa ca folosirea unui strat de pietriș consistent la baza ghiveciului este ceva obligatoriu.