Totalul afișărilor de pagină

Persoane interesate

joi, 19 octombrie 2017

Tăierea plantelor


      Înainte să tăiați o plantă, trebuie să faceți o scurtă evaluare vizuală a acesteia. Verificați dacă planta este sănătoasă, dacă are ramuri rupte sau rănite (acestea se elimină primele), și dacă suferă de vreo boală sau dăunători. Oricare dintre aceste elemente este un factor esențial. O plantă care are o carență și este tăiată masiv, necesită mai mult timp să își revină. Iar dacă planta suferă de vreo boală, riscăm să o extindem. Ceea ce nu este recomandat.
      Iar un al doilea lucru pe care trebuie să îl aveți în vedere este să aveți o idee despre cum crește acea plantă, despre cum se va comporta după tăiere, felul de formare al florilor și epoca de înflorire. Dezvoltarea plantei după tăiere este un element important care ne va ajuta să estimăm creșterea și forma viitoare a plantei.
Felul de formare al florilor și perioada de înflorire sunt importante în momentul tăierii, pentru că nu se dorește eliminarea florilor din acel an.
      Operațiunea  de tăiere propriu-zisă este una simplă și aproape universală. Reacțiile plantelor la tăieri pot sa difere în funcție de perioada anului, de condițiile climatice, carențe, boli, dăunători, locație sau de specie și soi. Până și unealta pe care o folosiți va influența planta.
      În ceea ce privește regulile de tăiere, cea mai importantă regulă este să tăiați planta întotdeauna deasupra unor muguri puternici și sănătoși. Nu luați distanțele din cărți sau de pe net ca pe ceva prestabilit. Mai bine tăiați mai sus sau mai jos, dar să aveți tăierea executată lângă un mugure puternic, decât să fie fix la cei 15 cm indicați, dar să fie lângă 2 muguri leșinați sau aproape morți.
       Mugurii pot fi dispuși de-a lungul tulpinii, la intervale regulate (la baza tulpinii sunt mai apropiați decât la vârful ei), fie alternativ (unul pe o parte a tulpinii, altul mai sus pe partea opusă), fie în perechi opuse (de-o parte și de alta a tulpinii, exact opus unul față de altul).

        Tăierea la mugurii alternativi se va executa oblic cu unghiul de 45 de grade spre mugure, la 1,5 cm deasupra lui.
Tăierea la mugurii în pereche opusă se va executa drept (perpendicular), chiar deasupra mugurilor, tot la 1,5 cm deasupra lor.

      Recomandarea autorilor de cărți din domeniul horticulturii recomandă ca mugurele final să fie îndreptat spre exterior, pentru a încuraja o structură deschisă de tulpini și o aerisire mai bună a plantei.
      Un moment optim pentru tăieri este în iarnă ,o perioadă mult mai convenabilă grădinarului, care are foarte mult timp liber și o nevoie de bani. Tăierea plantelor este singura operațiune care se poate executa atunci când solul este ud sau înghețat și este rece afară. În această perioadă se recomandă tăierea plantelor foioase, cu frunze căzătoare, deoarece sunt în hibernare. Atenție! Sunt plante care nu suportă tăieri când sunt în stadiul de hibernare (cum ar fi mesteacănul, castanul sălbatic, arțarul, plopul și nucul - aceste specii se vor tăia vara, când au cele mai multe frunze).
Plantele care înfloresc primăvara devreme ( Forsythia, Philadelphus, Spiraea, liliacul - Syringa și bulgărele de zăpadă - Viburnum) se vor tăia imediat după înflorire. Dacă tăiați florile uscate prea târziu, riscați să tăiați și mugurii floriferi, care vor înflori anul următor.
   
       Trebuie să aveți în vedere că orice tăiere provoacă răni plantei. Dacă tăiem crenguțe ori rămurele, rănile sunt mici și nu afectează prea mult planta. Dar atunci când se taie crengi ori ramuri rănile pot fi destul de mari.
Rănile sunt de obicei ''ajutate'' să se vindece, prin folosirea unor vopsele ori anumite preparate. Dar eu unul nu recomand nici un leac, nu am folosit și nici nu o să folosesc. Cea mai bună protecție în opinia mea este o tăiere cu 1,5 cm deasupra unui mugure, pentru ca mugurii pot produce anumite substanțe care ajută rană să se vindece repede. Singurul motiv pentru care aș vopsi o tăietură este doar pentru a o face mai plăcută ochiului.

       Știu că ciupirea nu este considerată tăiere, dar o pun în același articol deoarece prin această operațiune se dirijează planta la fel de bine ca și prin tăiere.
Ciupirea = îndepărtarea punctului de creștere, mugurele terminal al plantei, pentru a încuraja dezvoltarea lăstarilor laterali. Această operațiune este una dintre principalele tehnici de dirijare la o plantă tânără.

     Înlăturarea florilor moarte este o altă etapă importantă pentru plantă și grădinar.
     Plantele înfloresc pentru a produce semințe. De  îndată ce sămânța începe să se formeze, planta va produce treptat mai puține flori.
      Înlăturarea florilor ofilite de pe o plantă va stimula apariția rapidă a altui flux de flori, (cel mai bun exemplu este la trandafiri). În plus dă un aspect plăcut și îngrijit. Cel mai bun mod de a înlătura capetele moarte este tăierea florilor, doar a florilor, și a unei mici porțiuni din tulpină. Lăsând cât mai multe frunze și tulpini tinere posibile.
      Rășinoasele se pot tunde fără nici o problemă, nu vă speriați, o tundere corectă va produce un coronament frumos și mai bogat. Tăierile la rășinoase se fac o dată la 2 - 3 ani.
Tuia, Ienupărul, Chiparosul, Tisa, Pinul, Laricele, Molidul, Duglasul, Bradul suportă foarte bine tăieri, primăvara devreme sau toamna târziu.

  • O tăiere radicală provoacă de obicei planta să crească și mai viguros.
  • Dacă executați tăieri pe timpul verii, ar fi recomandat să dați și cu îngrășământ înainte, deoarece planta o să aibă nevoie de mai multe elemente nutritive... eliminând din frunze planta va fi slăbită.
  • Hortensia și Azalea nu se taie decât dacă au ramuri uscate, și atunci se taie doar vârfurile degerate.
  • Tăierile mențin planta tânără.





duminică, 15 octombrie 2017

Ghiveciul reinventat

Acest articol este despre cum putem să decorăm casa cu ghivece de flori într-un mod plăcut, nu o să folosesc cuvântul original, deoarece nu sunt ideile mele și sunt convins că mai sunt oameni care au deja acest gen de decorațiuni în casă.
Ghivecele suspendate sunt de obicei folosite pentru exteriorul casei sau terasei și balcoanelor... Dar de ce să nu le folosim și pentru interiorul casei? De ce să nu le folosim ca element de design? Cine a zis că o plantă cățărătoare nu poate fi folosită în interior. Suntem în anul 2017, trebuie să schimbăm normalul. Trebuie să inovăm și să experimentăm, să încercăm lucruri noi, să facem ceea ce alții nu ar face. Progresul se face doar dacă ne trece o idee tâmpită prin cap și o punem în aplicare (ieșind din zona de comfort). Așa că haideți să folosim ghivecele suspendate și plantele cățărătoare și la interior. O să vă atașez câteva poze care sper să vă inspire.
Un alt tip de ghiveci care este foarte frumos, dar care este rar folosit în apartamentele românilor este reprezentat de: ghivece sau vase tip urnă. Acest tip de recipient dă un plus de eleganță oricărei camere. 
Sunt ideale pentru aranjamentele de masă la nunți, botezuri sau pur și simplu pentru o masă romantică în doi. Merge folosită chiar și ca element de decor la masa de crăciun. Acest tip de vas este universal. Este imposibil să nu impresionați pe cineva cu o decorațiune într-o urnă. 
În afara faptului că urna emană eleganță, acest tip de vas pune planta într-o lumină favorabilă.
Locul clasic al lor este la intrarea de la ușă sau în mijlocul curții ori a foișorului, dar cine zice că nu avem voie să îl folosim în casă, pe masă sau lângă oglinda de pe hol? Fiți creativi și surprindeți-mă. 

Jardinierele nu sunt numai pentru geamuri, le putem folosi în locul meselor din sufragerie sau ca decor în încăperi. Acestă formă este foarte utilă și arată foarte frumos la aranjamentele florale de la mesele festive. Se pot folosi chiar și la locul de muncă în locul pereților despărțitori. Ai o infinitate de variante pentru a jongla cu ele... fă-le acvarii... fă-le să iasă foc din ele, numai nu le întrebuința clasic punându-le la geam. Le poți agăța și de tavan. Fii deosebit inventează sau copiază și îmbunătățește.


Ghivecele de tip bol sunt la mare modă acum. Se pretează foarte bine cu casele moderne și minimaliste. Le găsim sub toate formele și dimensiunile. Sunt fabricate din tot felul de materiale. Ceea ce ne dă avantajul că le putem folosi la foarte multe ''inovații'', le putem readapta după bunul nostru plac. Le putem folosi ca mini iazuri sau grădini în miniatură. Forma lor ne ajută atât de mult încât le putem folosi aproape la orice.... Le putem utiliza și ca grătare... la aranjamente florale ori pentru relaxare.... variantele sunt la plus infinit.


 Sau încercați să băgați în casă sau apartament plante care nu au mai fost băgate vreodată.  Cum ar fi un mesteacăn sau palmier....




vineri, 13 octombrie 2017

Roboții Vor Prelua Controlul Agriculturii


     Fermierii sunt sub o presiune imensă, trebuie să hrănească din ce în ce mai multă lume. Până în 2050 se estimează că populația va crește cu 2,4 miliarde de oameni.
După ce că gurile înfometate sunt din ce în ce mai multe, sunt și din ce în ce mai pretențioase.
     Inginerii horticultori și cei agricultori s-au unit cu inginerii în robotică pentru a rezolva problema lipsei forței de muncă din acest domeniu. Scopul mondial al fermierilor este să facă fermele mai ecologice, consumând mai puțină apă și pesticide.
      Dacă sunteți în pas cu tehnologia, știți deja că există roboți care: vă verifică starea culturii, sapă puțuri, numără fructele sau elimină buruienile din culturi; recoltează fructele coapte, cosesc, taie, însămânțează, pulverizează, sortează și împachetează.       
      Cel mai mare avantaj și motivul pentru care fermierii sunt dispuși să înlocuiască forța de muncă umană cu forța de muncă automatizată este faptul că aceste cutii de metal lucrează 24/24, 7/7 și pe unde mai pui că fac și performanță (adică să se producă mai mult și mai calitativ).
     Farm Technology Group de la Universitatea din Wageningen din Olanda, vrea să retrezească interesul tinerilor pentru acest domeniu, pe care mulți îl considerată o slujbă murdară și grea, prin introducerea roboților în agricultură. Folosind roboți și utilaje automatizate, tinerii vor fi mult mai interesați de acestă meserie. Un singur om poate avea grijă de o plantație întreagă, stând acasă la TV sau pe plajă și cu un Laptop în mână.


     ''Agricultura este cea mai vulnerabilă la impactul schimbărilor climatice, dar este și una din cauzele acestora''.  Un citat de Birgit Schulz de la Deepfield Robotics


      S-a preconizat că în 2050 producția agricolă va crește cu 70%. Asta datorită folosirii roboților și a științei. Ferma viitorului va include mai mulți roboți care vor lucra împreună. 
Proiectul MARS (Mobile Agricultural Robot Swarms). MARS vrea să implementeze folosirea roboților simpli și mici care să lucreze ca o singură mașinărie. Ei speră să facă munca roboților la fermă mai sigură și mai eficientă.
Ei susțin faptul că prin proiectul MARS se va asigura o funcționalitate continuă prin rotirea roboților.
     Ultima invenție care este în probe în New South Wales este un robot -cioban, care are ca scop verificarea stării de sănătate a animalelor, calitatea pășunilor, cantitatea hranei de la locul de pășunat; senzor care verifică condițiile de mediu.
Datele și informațiile culese vor fi transmise direct către fermieri și salvate (pentru siguranță) și pe hardul lor intern.

    Mai știu de existența  unui robot care culege ardei gras - în 2014 a apărut primul prototip.
Poate executa următoarele operațiuni: culege, plantează, leagă ardeii de sfoară, monitorizarea culturii și copilirea lor. Deja îl găsim prin niște sere din Olanda. Costul lui pleacă de la un minim de 195,000 euro, are o garanție de 5 ani și poate acoperi o suprafață de 1,4 Ha de cultură de ardei gras fără nici o problemă.

Urmează o listă cu alți roboți despre care știu că sunt pe piața sau care urmează să ajungă pe piață. Sper să nu vă speriați sau să vă panicați ca o să vă pierdeți slujba ori scenarii de genul SF - că în câțiva ani roboții ne vor cuceri.


  1. Robotul MIT de grădină. A fost inventat și construit de niște studenți din Massachusetts. Scopul lui este acela de a menține umiditatea solului constantă și de a culege legumele coapte.
  2. Robo-tractorul Agrobot SW6010 - arată ca un tractor fără șofer și este specializat în identificarea și analizarea fructelor de pădure. Le poate culege singur fără nici un ajutor.
  3. Hortirobotul poate identifica și elimina 25 de specii de buruieni din gazon.
  4. AgBot II este un robot care ajută fermierii să ia decizii dacă și când să folosească erbicide, pesticide, fertilizări ori apă.
  5. Robotul Bila de Hamster - poate naviga prin culturi fără să le rănească. În interiorul acestui dispozitiv găsim senzori care monitorizează temperatura solului, elementele nutritive, umiditatea și sănătatea plantelor.
  6. Aquarius - este conceput pentru sere și solarii. Acest robot cară un butoi de 100L și se ocupă cu udatul plantelor cu precizie și eficiență.
  7. The Spirit - este un tractor electric autonom, conceput pentru a tunde iarba.
  8. RoboSera - este un robot care poate să vă mute singur ghivecele din sera sau din magazinul de plante.






vineri, 6 octombrie 2017

Flora Spontană - Comestibilă

      Cred că acest articol va trezi interesul multor vegetarieni sau bucătari care caută o sursă deosebită de arome . În ceea ce privește pe agricultori, horticultori și grădinari, sigur o să le stârnesc interesul cu acest articol care pune în lumina reflectoarelor ceea ce s-a uitat de mult, flora spontană.
      Strămoșii noștri, pentru a-și asigura traiul, procurau hrana din mediul înconjurător, apelând la plantele care creșteau spontan.
Un mod simplu și eficient de a-ți procura hrana cea de toate zilele, a fost culesul.
      Mâncarea este o necesitate, cu ajutorul căreia noi ne asigurăm aportul necesar de elemente nutritive și vitamine. De ce să muncești din greu pentru a-ți procura hrana când ai tot ce îți trebuie...de la mama natură?
     Din istorie aflăm că: omul a fost culegător și vânător. Însă cuvântul culegător nu înseamnă că se adunau doar poame. Se culegeau și diverse rădăcini, rizomi, tuberculi, frunze și lăstari ori ciuperci, etc.
      Geto-dacii foloseau plante precum: urzica, iarba grasă, limba-mielului și pelinul.
La jumătatea secolului al XVIII, în Țara Românească,  descoperim că se consumau: cuișoare și pătlagină. În bucătăria din Transilvania în același secol se foloseau: cicoarea, melisa, pelinul negru, etc.

      O dată cu evoluția lui, omul a învățat să cultive o mulțime de plante, prin selecție, dar fără a renunța la recoltarea celor spontane, care s-au dovedit a fi o importantă și valoroasă materie primă pentru prepararea hranei. Dar pe parcurs, s-a uitat de sursa spontană de hrană și ne-am ocupat doar de cele care se cultivau, care erau o sursă mai sigură de substanțe nutritive, mai îndestulătoare și mai bogate în amidon și proteine.
      A venit vremea să le punem înapoi pe hartă.
Interesul pentru cunoașterea speciilor spontane, comestibile, vă va ajuta pe plan economic (o nouă piață de desfacere sau pur și simplu o masă ieftină și interesantă), alimentar (o sursă alternativă de vitamine și testarea unor gusturi noi, deosebite) și terapeutic (de ce să ne îndopăm cu pastile când putem folosi plantele din flora spontană).

      În vremurile cu calamități naturale țăranii erau obligați să apeleze la plantele alimentare din flora spontană. Așa s-a întâmplat în 1815 - 1817, când a fost o foamete mare în Transilvania, ceea ce a obligat sărăcimea să adune diverse plante: știr, lobodă, urzici, limba boului, măcriș, etc.
În Țara Românească și Moldova, sărăcimea mânca  rădăcini de papură.

Dar gata cu istoria. Să începem cu enumerarea....

      Scandix pecten-veneris - cunoscută în popor ca Acăt sau Acul-doamnei. O găsim în perioada Mai - Iulie. O specie anuală, rară în țara noastră, dar totuși o putem găsim prin Brașov, Miercurea-Ciuc și Târgu-Neamț.  Este înrudită cu pătrunjelul. O găsim printre semănături și pe marginea drumurilor. O mai descoperim și pe lângă alei ori poteci. Îi plac solurile  argiloase.
Această specie este mai greu de găsit datorită evoluției agriculturii (din anii 1950) și folosirii erbicidelor.
      Prin străinătate o găsim în restaurante, în supe (pentru aromă) sau în garnituri la salate. Deoarece la această specie se consumă frunzele.
      Prima oară, când a fost descrisă această specie comestibilă, a fost descrisă de către Grecii Antici. Dar o mai găsim și în descrierile Egiptului Antic.

Acer Platanoides - cunoscut în popor sub denumirea de Arțar. O specie des întâlnită în pădurile de foioase din etajul campestru și colinar al țării noastre.
Seva dulce, cu conținut ridicat de zahăr se bea primăvara. Acest ''extract'' este recomandat copiilor, persoanelor anemice și convalescenți.
      Dacă fierbeți seva, se va obține siropul de arțar care este folosit ca îndulcitor în bucătărie.
În martie poți obține 10 L de sevă în 2 săptămâni.
Acer platanoides are aceleași proprietăți ca și Acer Pseudoplatanus.




Tragopogon orientalis - denumită de către popor Barba-caprei sau Țâța-caprei.
Se știe că a fost consumată în Tracia.
     Plantă bienală, considerată prețioasă din punct de vedere al gustului și al valorii sale nutritive (vitamina A,E,C, tot grupul de vitamine B, grăsimi, proteine, săruri minerale, fier, calciu, potasiu, fosfor, sodiu, etc.).     
      Crește în pajiștile de joasă altitudine, pe lângă drumuri și căi ferate.
Barba-caprei este o rădăcinoasă rafinată cu o aromă asemănătoare la gust cu stridiile sau cu cel de anghinare.
      Sunt folosite la supele de verdețuri.
Copiilor le plac lăstarii tineri care au un gust dulceag. Atenție dacă este consumată în cantități mari, buzele se pot înnegri și crăpa.
Este recomandată persoanelor care sunt epuizate fizic și psihic.
Rădăcina de Barba-caprei poate fi folosită ca înlocuitor de cafea.
Putem folosi această plantă și pentru decor sau aranjamente florale.


Bunias orientalis - popular Brăbin.
Seamănă cu rapița, dar miroase a miere.
      Tulpinile tinere au un gust dulceag, plăcut după ce li se îndepărtează coaja piperat-amăruie. Frunzele sunt comestibile, cele tinere sunt mai fragede și se pot consuma crude. Este o specie care este adesea folosită pentru salate.
       Până în 1731 această specie a fost una cultivată intens.
Această specie a fost promovată și împrăștiată prin Europa de către trupele lui Napoleon.

Rhododendron kotschyi - popular cunoscută ca Bujor-de-munte sau Smârdar. O plantă originară din zona Balcanică. O specie cu flori frumoase și parfumate (miros a vișine). Este un subarbust, protejat de lege, deoarece această specie nu suportă transplantări și îi trebuie condiții climatice și de relief specifice.
O găsim în etajul subalpin și alpin inferior pe la sfârșitul lunii iunie. Adică în Carpați.
O puteți folosi pentru sirop și dulceață și ceaiuri medicinale.

Cornus mas - Corn. Se întâlnește în pădurile de foioase din zonele de deal și munte până la o altitudine de 800 m.
Fructele (coarnele), se recoltează la sfârșitul verii și sunt acrișoare și astringente (gustul este un fel de amestec între vișine și merișoare). Se consumă crude, dar le poți folosi la dulceață, marmeladă, compot, sirop și țuică sau cornată.
       Coarnele sunt o importantă sursă de vitamina C și se pot păstra peste iarnă dacă sunt uscate.
Scoarța se recoltează primăvara devreme sau toamna târziu. Frunzele se recoltează primăvara. Scoarța și frunzele sunt folosite la ceai.

Fraxinus excelsior - adică Frasin. Este un arbore răspândit prin pădurile de foioase. Are o creștere relativ rapidă. Este un lemn valoros în industria lemnului. De la această specie se folosesc, scoarța și frunzele care își găsesc întrebuințarea în medicina naturistă. Scoarța este folosită la prepararea decocturilor, iar frunzele se usucă și se folosesc în infuzii.
      Semințele sale, ce se dezvoltă în niște fructe aripate, conțin până la 27 % ulei și se pot întrebuința, după prăjire și măcinare, ca înlocuitor de cafea.

Hypochaeris radicata - popular cunoscută ca Salata-porcului. Specie asemănătoare cu păpădia. O plantă frecvent întâlnită pe pajiști și în etajele campestre, colinare și montane, adică o găsim aproape peste tot.
Toate părțile Hypochaeris-ului sunt comestibile, totuși rădăcina și frunzele sunt cele mai recoltate.
Frunzele fragede și gustoase se consumă primăvara ca salată (cu cât sunt mai tinere cu atât sunt mai fragede). Ca gust, sunt un pic mai amărui decât cele de păpădie.
       Dacă prăjiți și măcinați rădăcina, o puteți folosi ca înlocuitor de cafea.

Prunus spinosa - cunoscut în popor ca Porumbar. Un arbust spinos, găsit prin pășuni, pe la marginea drumurilor și prin păduri până la o altitudine de 1400 m. Este o plantă care preferă solurile calcaroase.
      În afara faptului că este o plantă comestibilă este totodată și o plantă medicinală. Fructele și florile sunt folosite în ceaiuri medicinale. Totodată este o plantă care merge folosită pentru garduri vii (un gard viu care este impenetrabil).
Fructele negre-albăstrui se pot consuma proaspete, dar au un gust astringent. Din fructele lui se mai pot prepara: marmeladă, gem, vin, țuică, lichior și oțet.
     În unele zone ale țării fructele se uscau pentru a fi păstrate peste iarnă. Dacă sunt uscate, se fierb, iar zeama se consumă cu mămăligă prăjită. În Italia, fructele sunt murate și consumate precum măslinele.
Fructele se vor culege toamna târziu (octombrie - noiembrie), după căderea brumei.
     Cea mai veche dovadă a folosirii acestei plante în scopuri comestibile este o mumie numită ''Otzi'', descoperită în 1991, care avea în stomac fructe de Prunus spinosa

Urtica dioica - Urzica vie. Este o plantă erbacee, perenă care crește peste tot pe glob. Care preferă un sol bogat în azot și fosfor.
      Binecunoscută plantă medicinală cu proprietăți antimicrobiene, diuretice, antidiareice, hemostatice, hipoglicemiante. Dar este și o plantă alimentară cu un conținut bogat în săruri minerale (fier și potasiu) și vitamine precum: C, B, K, A.
       Frunzele tinere, culese în primăvară (Aprilie-Octombrie), se pot consuma fie crude, ca salată (dar trebuiesc frecate cu sare ca să nu mai urzice), fie preparate sub formă de: supă, mâncare cu carne, ciorbă, sos, pilaf, piure, omletă cu urzici, drob de urzici....
Rădăcinile se scot în Septembrie - Noiembrie sau Martie - Aprilie.













luni, 25 septembrie 2017

Bolile Trandafirului

          Acum câțiva ani am avut un client deosebit, care avea o colecție impresionantă de trandafiri. Curtea lui era plină de ''campioni''. Avea specii frumoase de trandafiri, unii mai deosebiți decât alții.
În acea curte am învățat cu adevărat meserie...în ceea ce privește tufele de roze.
Moș Ion practic mi-a dat bani să învăț meserie de la el. Iar acum a venit și rândul meu să dau mai departe ceva din secretele lui.
Printre toate tufele parfumate și frumos colorate, Moș Ion cultiva cu mare grijă 3 specii de trandafiri sălbatici,. ceea ce mi s-a părut foarte ciudat la început, apoi mi-am dat seama că el își făcea o colecție dendrologică.
Acum regret că nu am profitat, trebuia să fi luat și eu câte un butaș 2, de la fiecare specie. Să las copiilor mei o colecție de câteva mii de euro în trandafiri.
Nu râdeți! Omul avea câteva tufe moștenite de la bunicul său. Acele soiuri de trandafir erau comune și foarte cunoscute înainte de secolul XX, iar acum sunt rarități și specii valoroase. Specii foarte rezistente la boli și dăunători dar și la gerul aprig de pe timpul iernii.
O specie de care era foarte mândru era Centifolia. O specie de trandafir de 1,8m înălțime și cu o floare mare și frumoasă. Era moștenirea lui de familie din secolul al XVII-lea.

O altă specie de trandafir care m-a lăsat cu gura căscată a fost Osiria Rose. A fost ''creată'' de către un german (Reiner Kordes) în 1978. Este una dintre cele mai frumoase plante de pe lume.

Iar așa cum v-am obișnuit, vă spun ceva interesant: trandafirul de culoare negra există. Nu este o legendă. Denumirea lui este Turkish Halfeti Rose și îl găsim doar în orașul Halfeti din Turcia. S-a încercat mutarea lui în alte zone dar nu a avut succes. Doar în aceea zonă culoare petalelor este neagră. O dată mutată, tufa, va înflori.....cu o culoare... roșie închisă. Nu se știe de ce, dar cert este că această specie este pe cale de dispariție.

Iar cel mai scump trandafir care există pe piață la ora actuala este Juliet Rose. Creat de David Austin și prezentat în 2006. Este o floare unicat. Pentru hibridarea ei s-a lucrat 15 ani și s-au investit 3 milioane de lire. Dar stați liniștiți că nu a ieșit nimeni în pierdere. O singură floare costă 90 de lire. Iar o tufă întreagă a fost vândută cu 10 milioane de lire.



Înapoi la subiect................

      Primul lucru pe care l-am învățat a fost faptul că orice grădinar profesionist trebuie să fie dotat cu o sticluță de spirt. Nu, nu e pentru băut. E pentru a dezinfecta uneltele pe care le folosim. În felul acesta nu vom împrăștia bolile de la o curte la alta sau chiar de la o plantă la alta.
Deci, nu ne apucăm de tăiat trandafiri până ce nu avem o foarfecă bine ascuțită și o sticluță cu spirt.
Trebuie să ne învățăm să lucrăm steril.

     O regula generală pentru tufele de trandafiri, tăiați fără milă. Nu lăsați lăstarii să se apropie, efectuați tăieri frecvente și fără milă.

Mozaicul Trandafirului - Prunus Necrotica Ringspot Virus 

       O boală des întâlnită la aproape toate speciile de trandafiri. Simptomele sunt vizibile pe suprafața frunzelor unde apar niște pete decolorate, galbene-verzui sau galbene-deschise dispuse de-a lungul nervurii mediane și în jurul nervurilor laterale.Petele sunt neregulate. La un atac mai puternic se vor deforma frunzele atacate.
Bobocii plantelor bolnave se dezvoltă slab, iar culorile florilor vor fi mai palide.
    Atacul mozaicului poate varia în funcție de mediul exterior (climă). La temperaturi de 15 - 25 grade C, avem cele mai mari șanse ca virusul să se manifeste.
       Virusul se transmite prin altoire, nematozi, acarieni și afide.  Focare de infecție pot fi: meri, piersici și pruni. Perioada de incubație a virusului este de până la 1 an.

Prevenirea și Combaterea Mozaicului.  

O dată infectată, planta, nu mai poate fi vindecată.
Dezinfectarea uneltelor cu care se lucrează este una obligatorie, le putem șterge cu fosfat trisodic 10% sau spirt.
Se vor folosi doar plante sănătoase pentru altoire sau specii de trandafiri care sunt rezistenți la acest tip de virus.

Cancerul Bacterian al Trandafirului - Agrobacterium Radiobacter Pv. Tumefaciens

      Boala se manifestă pe rădăcini, colet și tulpini, prin formarea unor umflături cu o suprafață neregulată. Dacă vă uitați mai atent o să vedeți o serie de plesnituri mai adânci sau mai superficiale pe suprafața excrescenței.  Mai pe înțelesul tuturor arată ca niște tumori.
Agentul patogen pătrunde în plantă prin răni (acum înțelegeți de ce foarfeca de tăiat trandafiri trebuie să fie bine ascuțită!!!).
Această bacterie poate trăi în sol până la 5 ani.

       Bacteria trăiește în sol, însă solurile umede și grele sunt preferate ei. Un drenaj bun vă poate scuti de această grijă.

Prevenirea și Combaterea Cancerului. 

Plantele bolnave se vor elimina și se vor arde.
Evitați excesul de îngrășământ pe bază de azot.
Cultivați trandafiri în zone însorite cu un drenaj bun.
Dezinfectarea uneltelor folosite la tăiere cu spirt ori formol.
Stropirea trandafirilor după tăiere cu Zeamă Bordelează.

Atenție! Cancerul bacterian atacă doar plante mature.

Mana Trandafirului - Peronospora Sparsa

      Mana este des întâlnită la soiurile cultivate în spații protejate. Această micoză apare când umiditatea atmosferică este ridicată.
      Boala se manifesta pe frunze și lăstari.
Pe frunze apar adesea pete difuze de culoare roșiatică. Dacă boala evoluează, petele devin galbene, iar pe partea inferioară a frunzei vor apărea un un fel de puf albicios.
     Pe lăstari, atacul se manifesta prin apariția unor pete necrotice, care cuprinde întreaga circumferință.
      Părțile atacate nu se mai dezvoltă normal iar dacă boala nu este ținută sub control, întreaga frunză se va usca și tufa de trandafir se va degarnisi. Iar acest factor va avea un efect negativ asupra fotosintezei, care la rândul ei va afecta înflorirea plantei.

Prevenirea și Combaterea Manei.

     Se fac tratamente de prevenție și de tratare cu: Captan, Dithane. Tratamentele se fac la apariția primelor pete și se repetă la intervale de 10 zile.
     Se vor executa tăieri pentru menținerea tufei aerisită.

Făinarea Trandafirului - Sphaerotheca Pannosa

      Este cea mai răspândită boală la trandafiri, apare în toate țările unde se cultivă trandafiri. Frecvența și intesitatea poate varia de la un an la altul în funcție de condițiile climatice. Este adesea răspândită de către vânt.
     Factorii care favorizează apariția acestei boli sunt: lipsa aerisirii (tăierea la trandafiri este ceva esențial) și folosirea îngrășământului cu azot în exces.
     Zile călduroase și uscate urmate de nopți reci și umede este perioada optimă pentru dezvoltarea și apariția Făinării.
     Făinarea este de fapt o ciupercă parazită care oprește creșterea și dezvoltarea părților aeriene ale trandafirului: frunze, boboci și ramurile tinere. Ciuperca apare în toată perioada de vegetație a plantei.
      Afectează ambele fețe ale frunzelor tinere, pe care le determină să se răsucească și pe care apar pete de diferite forme și mărimi de culori albe. Boala apare pe frunzele, care se acoperă încă din primăvară cu o pâslă albicioasă. După ceva timp, petele de pe frunze capătă un aspect prăfos. Dacă nu se tratează frunzele se vor usca și vor cădea.
      Bobocii sunt atacați de obicei cu puțin timp înaintea deschiderii lor. Dacă atacul este unul puternic bobocii nu se vor mai deschide, se vor brunifica, apoi vor cădea.  Iar dacă atacul nu este unul sever, înflorirea va avea loc dar florile vor fi mici și deformate cu petalele pătate.
      Lăstarii și ramurile atacate de făinare vor încetini din creștere și din lignificare, fapt care duce la o sensibilitate mai mare față de gerurile iernii.
       Vremea caldă și umedă favorizează apariția bolii, la fel ca și schimbările bruște de temperatură. Solurile uscate și excesul de azot favorizează deasemenea apariția bolii. Dacă plantați tufele în locuri închise, neaerisite și lipsite de lumină atunci ar trebui să fiți pregătiți să vedeți făinare pe trandafirii voștri dragi.

Prevenirea și Combaterea Făinării

Lăstarii și frunzele afectate se vor îndepărta și se vor arde.
Plantarea trandafirilor la distanțe mai mari între ei și tăierea corectă a tufelor.
Cultivarea soiurilor rezistente la acestă boală.
Ca tratamente chimice, puteți folosi substanțe precum Topsin. Fungicidele de contact le folosiți la un interval de 7 - 10 zile, iar pe cele sistemice din 15 în 15 zile ( Mirage).
Tratamente chimice preventive se vor face toamna târziu și primăvara devreme (cu produse cuprice).

     Rețete tradiționale. Amestecați 5-10 g de praf de copt într-un litru de apă și stropiți trandafirul afectat. Puteți să folosiți și ceai de isop ca sursă alternativă de tratare.

Pătarea Neagră a Trandafirului - Diplocarpon Rosae

      Și această boală păgubitoare este tot o ciupercă parazită. Pătarea Neagră este destul de răspândită în România, mai ales în verile abundente în precipitații. Această ciupercă mai apare și dacă solul are o carență (lipsă) de potasiu ori dacă planta este slab hrănită. Ploaia și udarea prin pulverizare pe frunze sunt factori care ajută la apariția bolii.
      Adesea sunt parazitate: frunze, sepale, petale și lăstari.
Se manifestă ca niște pete circulare de culoare brun-negricioase sau violet-negricioase de 2 - 10 mm în diametru. Dacă sunt condiții optime pentru dezvoltarea bolii, petele pot fi chiar mai mari.
      Frunzele puternic afectate se vor usca și vor cădea. Ceea ce o să afecteze calitatea și numărul de flori.
Și lăstarii trandafirului pot fi afectați de acest parazit.
      De la un an la altul ciuperca se transmite prin frunzele căzute, de aceea este bine ca toamna, înainte de mușuroire să strângeți tot materialul vegetal căzut.

Prevenirea și Combaterea la Pătarea Neagră

Măsurile foarte importante de prevenție sunt: 
  • înlăturarea și distrugerea (prin foc sau îngropate adânc) frunzelor căzute.
  • tăierea în primăvară a lăstarilor parazitați.
  • eliminarea măceșului (măceșul este foarte sensibil la această boală și poate deveni un focar de infecție) din apropierea culturii de trandafiri.
  • se pot cultiva soiuri rezistente la această boală.
  • evitați udarea trandafirilor pe frunze.
Tratamentele fitosanitare se vor face doar de 4 - 5 ori în perioada de vegetație cu Dithane sau Captadin.

Rugina Trandafirului - Pharagmidium

      Atacul de rugină este mai puternic în zonele de câmpie și de podiș. Dacă primăvara este una ploioasă atunci boala va avea o intensitate mai mare.
      Ciuperca atacă toate părțile verzi ale trandafirului frunze, flori, lăstari și fructe.
      Primăvara  timpuriu apar niște pete de culoare portocalie pe fața superioară a frunzelor. Prin lunile Iunie -Iulie pe organele infectate apar niște pete negricioase.
     Dacă intensitatea atacului este mare, va provoca uscarea și căderea timpurie a frunzelor, uscarea lăstarilor, căderea sau nedeschiderea mugurilor florari.


Prevenirea și Combaterea Ruginei

     Pentru a preveni apariția Ruginei se vor stânge și distruge frunzele parazitate, înlăturarea principalei surse de infecție. Se taie partea infectată din ramurile tinere ale trandafirului (acolo iernează miceliul ciupercii). Folosiți distanțe mari la plantare.
Distrugerea tufelor de măceș din preajmă (o permanentă sursă de infecție).
Cultivarea de soiuri rezistente.

Tratamentele chimice se vor folosi doar de 4 - 5 ori pe perioada vegetației cu Topsin și Dithane. Le puteți alterna dacă vreți rezultate mai bune.

Pătarea Brună a Tulpinilor de Trandafiri - Coniothyrium Wernsdorffiae

      Ciuperca parazitează tulpinile și ramurile tinere, 1 - 3 ani, pe suprafața cărora apar pete circulare de culoare brun-închis, prevăzute cu o margine de culoare purpuriu-închis.
      Dacă aveți ghinionul ca atacul să se manifeste pe altoi, trandafirul se va usca într-un timp foarte scurt.

Prevenirea și Combaterea Pătării Brune

     Elimină și distruge părțile parazitate din tufa de trandafir. Poți face tăieri masive deoarece o aerisire bună a plantei ajută.
     Dacă vreți să folosiți vermorelul, că doar nu ați dat banii pe el degeaba, puteți stropi tufa în timpul perioadei de vegetație cu preparate cuprice sau Dithane ori Captan. Pentru o eficiență mai bună vă recomand să alternați cele 3 produse de mai sus.

Antracnoza Trandafirului - Sphaceloma Rosarum

      Boala se manifestă pe toate organele supraterane ale plantei frunze, petale și pe lăstari tineri. Însă primele simptome apar pe frunze.
      Apare pe partea superioară a frunzelor, la început apar niște puncte, de culoare verde-deschis, care apoi se măresc devenind înconjurate de o zonă roșiatică sau purpurie. Țesuturile din dreptul petelor suferă procesul de necroză, se desprind și cad, iar frunzele rămân ciuruite. Frunzele atacate puternic se îngălbenesc și cad de timpuriu. Pete asemănătoare pot apărea și pe pețiol, caliciu și chiar pe petale.
      

Prevenirea și Combaterea Antracnozei

     Strângerea și distrugerea (arderea) frunzelor toamna este un factor foarte important în prevenția antracnozei.
Cultivarea soiurilor rezistente la această ciupercă ar fi alt avantaj.
Tratamentele chimice se fac în timpul vegetației. Se stropește de 4 - 5 ori cu Captadin, Dithane, Topsin și Bavistin.

Pătarea Ramurilor de Trandafir - Coryneum Microstictum

Această boală se poate manifesta peste tot în România, de la câmpie până la munte.
Ciuperca parazitează ramurile tinere, spinii și fructele, pe suprafața cărora se formează niște pete alungite, brune, care contrastează cu culoare verde a scoarței.

Prevenirea și Combaterea Pătării Ramurilor de Trandafir

Eliminați și distrugeți organele atacate de către această ciupercă.
Stropirile se fac în perioada de vegetație. Se stropește de 3 - 4 ori cu zeamă bordeleză. Prima stropire se face când apar primele semne ale bolii.

Putregaiul Cenușiu al Trandafirului - Botrytis Cinerea

Boala se manifestă pe ramuri și pe boboci.
Putregaiul Cenușiu este favorizat de vremea rece și umedă.
Pe ramuri se dezvoltă pete brune, în dreptul cărora, se formează un mucegai cenușiu, ce determină putrezirea și uscarea lor.
Bobocii sunt atacați cu puțin înaintea deschiderii lor. Ei nu mai cresc și nu mai înfloresc fiind total sau parțial acoperiți de mucegai, ce determină putrezirea lor.

Prevenirea și Combaterea Putregaiului

Evitați excesul de îngrășământ cu azot. 
Organele atacate se vor îndepărta și distruge prin ardere. 
Stropirile se vor face de 2 - 3 ori pe sezon cu Captan sau Topsin.