Totalul afișărilor de pagină

Persoane interesate

luni, 25 septembrie 2017

Bolile Trandafirului

          Acum câțiva ani am avut un client deosebit, care avea o colecție impresionantă de trandafiri. Curtea lui era plină de ''campioni''. Avea specii frumoase de trandafiri, unii mai deosebiți decât alții.
În acea curte am învățat cu adevărat meserie...în ceea ce privește tufele de roze.
Moș Ion practic mi-a dat bani să învăț meserie de la el. Iar acum a venit și rândul meu să dau mai departe ceva din secretele lui.
Printre toate tufele parfumate și frumos colorate, Moș Ion cultiva cu mare grijă 3 specii de trandafiri sălbatici,. ceea ce mi s-a părut foarte ciudat la început, apoi mi-am dat seama că el își făcea o colecție dendrologică.
Acum regret că nu am profitat, trebuia să fi luat și eu câte un butaș 2, de la fiecare specie. Să las copiilor mei o colecție de câteva mii de euro în trandafiri.
Nu râdeți! Omul avea câteva tufe moștenite de la bunicul său. Acele soiuri de trandafir erau comune și foarte cunoscute înainte de secolul XX, iar acum sunt rarități și specii valoroase. Specii foarte rezistente la boli și dăunători dar și la gerul aprig de pe timpul iernii.
O specie de care era foarte mândru era Centifolia. O specie de trandafir de 1,8m înălțime și cu o floare mare și frumoasă. Era moștenirea lui de familie din secolul al XVII-lea.

O altă specie de trandafir care m-a lăsat cu gura căscată a fost Osiria Rose. A fost ''creată'' de către un german (Reiner Kordes) în 1978. Este una dintre cele mai frumoase plante de pe lume.

Iar așa cum v-am obișnuit, vă spun ceva interesant: trandafirul de culoare negra există. Nu este o legendă. Denumirea lui este Turkish Halfeti Rose și îl găsim doar în orașul Halfeti din Turcia. S-a încercat mutarea lui în alte zone dar nu a avut succes. Doar în aceea zonă culoare petalelor este neagră. O dată mutată, tufa, va înflori.....cu o culoare... roșie închisă. Nu se știe de ce, dar cert este că această specie este pe cale de dispariție.

Iar cel mai scump trandafir care există pe piață la ora actuala este Juliet Rose. Creat de David Austin și prezentat în 2006. Este o floare unicat. Pentru hibridarea ei s-a lucrat 15 ani și s-au investit 3 milioane de lire. Dar stați liniștiți că nu a ieșit nimeni în pierdere. O singură floare costă 90 de lire. Iar o tufă întreagă a fost vândută cu 10 milioane de lire.



Înapoi la subiect................

      Primul lucru pe care l-am învățat a fost faptul că orice grădinar profesionist trebuie să fie dotat cu o sticluță de spirt. Nu, nu e pentru băut. E pentru a dezinfecta uneltele pe care le folosim. În felul acesta nu vom împrăștia bolile de la o curte la alta sau chiar de la o plantă la alta.
Deci, nu ne apucăm de tăiat trandafiri până ce nu avem o foarfecă bine ascuțită și o sticluță cu spirt.
Trebuie să ne învățăm să lucrăm steril.

     O regula generală pentru tufele de trandafiri, tăiați fără milă. Nu lăsați lăstarii să se apropie, efectuați tăieri frecvente și fără milă.

Mozaicul Trandafirului - Prunus Necrotica Ringspot Virus 

       O boală des întâlnită la aproape toate speciile de trandafiri. Simptomele sunt vizibile pe suprafața frunzelor unde apar niște pete decolorate, galbene-verzui sau galbene-deschise dispuse de-a lungul nervurii mediane și în jurul nervurilor laterale.Petele sunt neregulate. La un atac mai puternic se vor deforma frunzele atacate.
Bobocii plantelor bolnave se dezvoltă slab, iar culorile florilor vor fi mai palide.
    Atacul mozaicului poate varia în funcție de mediul exterior (climă). La temperaturi de 15 - 25 grade C, avem cele mai mari șanse ca virusul să se manifeste.
       Virusul se transmite prin altoire, nematozi, acarieni și afide.  Focare de infecție pot fi: meri, piersici și pruni. Perioada de incubație a virusului este de până la 1 an.

Prevenirea și Combaterea Mozaicului.  

O dată infectată, planta, nu mai poate fi vindecată.
Dezinfectarea uneltelor cu care se lucrează este una obligatorie, le putem șterge cu fosfat trisodic 10% sau spirt.
Se vor folosi doar plante sănătoase pentru altoire sau specii de trandafiri care sunt rezistenți la acest tip de virus.

Cancerul Bacterian al Trandafirului - Agrobacterium Radiobacter Pv. Tumefaciens

      Boala se manifestă pe rădăcini, colet și tulpini, prin formarea unor umflături cu o suprafață neregulată. Dacă vă uitați mai atent o să vedeți o serie de plesnituri mai adânci sau mai superficiale pe suprafața excrescenței.  Mai pe înțelesul tuturor arată ca niște tumori.
Agentul patogen pătrunde în plantă prin răni (acum înțelegeți de ce foarfeca de tăiat trandafiri trebuie să fie bine ascuțită!!!).
Această bacterie poate trăi în sol până la 5 ani.

       Bacteria trăiește în sol, însă solurile umede și grele sunt preferate ei. Un drenaj bun vă poate scuti de această grijă.

Prevenirea și Combaterea Cancerului. 

Plantele bolnave se vor elimina și se vor arde.
Evitați excesul de îngrășământ pe bază de azot.
Cultivați trandafiri în zone însorite cu un drenaj bun.
Dezinfectarea uneltelor folosite la tăiere cu spirt ori formol.
Stropirea trandafirilor după tăiere cu Zeamă Bordelează.

Atenție! Cancerul bacterian atacă doar plante mature.

Mana Trandafirului - Peronospora Sparsa

      Mana este des întâlnită la soiurile cultivate în spații protejate. Această micoză apare când umiditatea atmosferică este ridicată.
      Boala se manifesta pe frunze și lăstari.
Pe frunze apar adesea pete difuze de culoare roșiatică. Dacă boala evoluează, petele devin galbene, iar pe partea inferioară a frunzei vor apărea un un fel de puf albicios.
     Pe lăstari, atacul se manifesta prin apariția unor pete necrotice, care cuprinde întreaga circumferință.
      Părțile atacate nu se mai dezvoltă normal iar dacă boala nu este ținută sub control, întreaga frunză se va usca și tufa de trandafir se va degarnisi. Iar acest factor va avea un efect negativ asupra fotosintezei, care la rândul ei va afecta înflorirea plantei.

Prevenirea și Combaterea Manei.

     Se fac tratamente de prevenție și de tratare cu: Captan, Dithane. Tratamentele se fac la apariția primelor pete și se repetă la intervale de 10 zile.
     Se vor executa tăieri pentru menținerea tufei aerisită.

Făinarea Trandafirului - Sphaerotheca Pannosa

      Este cea mai răspândită boală la trandafiri, apare în toate țările unde se cultivă trandafiri. Frecvența și intesitatea poate varia de la un an la altul în funcție de condițiile climatice. Este adesea răspândită de către vânt.
     Factorii care favorizează apariția acestei boli sunt: lipsa aerisirii (tăierea la trandafiri este ceva esențial) și folosirea îngrășământului cu azot în exces.
     Zile călduroase și uscate urmate de nopți reci și umede este perioada optimă pentru dezvoltarea și apariția Făinării.
     Făinarea este de fapt o ciupercă parazită care oprește creșterea și dezvoltarea părților aeriene ale trandafirului: frunze, boboci și ramurile tinere. Ciuperca apare în toată perioada de vegetație a plantei.
      Afectează ambele fețe ale frunzelor tinere, pe care le determină să se răsucească și pe care apar pete de diferite forme și mărimi de culori albe. Boala apare pe frunzele, care se acoperă încă din primăvară cu o pâslă albicioasă. După ceva timp, petele de pe frunze capătă un aspect prăfos. Dacă nu se tratează frunzele se vor usca și vor cădea.
      Bobocii sunt atacați de obicei cu puțin timp înaintea deschiderii lor. Dacă atacul este unul puternic bobocii nu se vor mai deschide, se vor brunifica, apoi vor cădea.  Iar dacă atacul nu este unul sever, înflorirea va avea loc dar florile vor fi mici și deformate cu petalele pătate.
      Lăstarii și ramurile atacate de făinare vor încetini din creștere și din lignificare, fapt care duce la o sensibilitate mai mare față de gerurile iernii.
       Vremea caldă și umedă favorizează apariția bolii, la fel ca și schimbările bruște de temperatură. Solurile uscate și excesul de azot favorizează deasemenea apariția bolii. Dacă plantați tufele în locuri închise, neaerisite și lipsite de lumină atunci ar trebui să fiți pregătiți să vedeți făinare pe trandafirii voștri dragi.

Prevenirea și Combaterea Făinării

Lăstarii și frunzele afectate se vor îndepărta și se vor arde.
Plantarea trandafirilor la distanțe mai mari între ei și tăierea corectă a tufelor.
Cultivarea soiurilor rezistente la acestă boală.
Ca tratamente chimice, puteți folosi substanțe precum Topsin. Fungicidele de contact le folosiți la un interval de 7 - 10 zile, iar pe cele sistemice din 15 în 15 zile ( Mirage).
Tratamente chimice preventive se vor face toamna târziu și primăvara devreme (cu produse cuprice).

     Rețete tradiționale. Amestecați 5-10 g de praf de copt într-un litru de apă și stropiți trandafirul afectat. Puteți să folosiți și ceai de isop ca sursă alternativă de tratare.

Pătarea Neagră a Trandafirului - Diplocarpon Rosae

      Și această boală păgubitoare este tot o ciupercă parazită. Pătarea Neagră este destul de răspândită în România, mai ales în verile abundente în precipitații. Această ciupercă mai apare și dacă solul are o carență (lipsă) de potasiu ori dacă planta este slab hrănită. Ploaia și udarea prin pulverizare pe frunze sunt factori care ajută la apariția bolii.
      Adesea sunt parazitate: frunze, sepale, petale și lăstari.
Se manifestă ca niște pete circulare de culoare brun-negricioase sau violet-negricioase de 2 - 10 mm în diametru. Dacă sunt condiții optime pentru dezvoltarea bolii, petele pot fi chiar mai mari.
      Frunzele puternic afectate se vor usca și vor cădea. Ceea ce o să afecteze calitatea și numărul de flori.
Și lăstarii trandafirului pot fi afectați de acest parazit.
      De la un an la altul ciuperca se transmite prin frunzele căzute, de aceea este bine ca toamna, înainte de mușuroire să strângeți tot materialul vegetal căzut.

Prevenirea și Combaterea la Pătarea Neagră

Măsurile foarte importante de prevenție sunt: 
  • înlăturarea și distrugerea (prin foc sau îngropate adânc) frunzelor căzute.
  • tăierea în primăvară a lăstarilor parazitați.
  • eliminarea măceșului (măceșul este foarte sensibil la această boală și poate deveni un focar de infecție) din apropierea culturii de trandafiri.
  • se pot cultiva soiuri rezistente la această boală.
  • evitați udarea trandafirilor pe frunze.
Tratamentele fitosanitare se vor face doar de 4 - 5 ori în perioada de vegetație cu Dithane sau Captadin.

Rugina Trandafirului - Pharagmidium

      Atacul de rugină este mai puternic în zonele de câmpie și de podiș. Dacă primăvara este una ploioasă atunci boala va avea o intensitate mai mare.
      Ciuperca atacă toate părțile verzi ale trandafirului frunze, flori, lăstari și fructe.
      Primăvara  timpuriu apar niște pete de culoare portocalie pe fața superioară a frunzelor. Prin lunile Iunie -Iulie pe organele infectate apar niște pete negricioase.
     Dacă intensitatea atacului este mare, va provoca uscarea și căderea timpurie a frunzelor, uscarea lăstarilor, căderea sau nedeschiderea mugurilor florari.


Prevenirea și Combaterea Ruginei

     Pentru a preveni apariția Ruginei se vor stânge și distruge frunzele parazitate, înlăturarea principalei surse de infecție. Se taie partea infectată din ramurile tinere ale trandafirului (acolo iernează miceliul ciupercii). Folosiți distanțe mari la plantare.
Distrugerea tufelor de măceș din preajmă (o permanentă sursă de infecție).
Cultivarea de soiuri rezistente.

Tratamentele chimice se vor folosi doar de 4 - 5 ori pe perioada vegetației cu Topsin și Dithane. Le puteți alterna dacă vreți rezultate mai bune.

Pătarea Brună a Tulpinilor de Trandafiri - Coniothyrium Wernsdorffiae

      Ciuperca parazitează tulpinile și ramurile tinere, 1 - 3 ani, pe suprafața cărora apar pete circulare de culoare brun-închis, prevăzute cu o margine de culoare purpuriu-închis.
      Dacă aveți ghinionul ca atacul să se manifeste pe altoi, trandafirul se va usca într-un timp foarte scurt.

Prevenirea și Combaterea Pătării Brune

     Elimină și distruge părțile parazitate din tufa de trandafir. Poți face tăieri masive deoarece o aerisire bună a plantei ajută.
     Dacă vreți să folosiți vermorelul, că doar nu ați dat banii pe el degeaba, puteți stropi tufa în timpul perioadei de vegetație cu preparate cuprice sau Dithane ori Captan. Pentru o eficiență mai bună vă recomand să alternați cele 3 produse de mai sus.

Antracnoza Trandafirului - Sphaceloma Rosarum

      Boala se manifestă pe toate organele supraterane ale plantei frunze, petale și pe lăstari tineri. Însă primele simptome apar pe frunze.
      Apare pe partea superioară a frunzelor, la început apar niște puncte, de culoare verde-deschis, care apoi se măresc devenind înconjurate de o zonă roșiatică sau purpurie. Țesuturile din dreptul petelor suferă procesul de necroză, se desprind și cad, iar frunzele rămân ciuruite. Frunzele atacate puternic se îngălbenesc și cad de timpuriu. Pete asemănătoare pot apărea și pe pețiol, caliciu și chiar pe petale.
      

Prevenirea și Combaterea Antracnozei

     Strângerea și distrugerea (arderea) frunzelor toamna este un factor foarte important în prevenția antracnozei.
Cultivarea soiurilor rezistente la această ciupercă ar fi alt avantaj.
Tratamentele chimice se fac în timpul vegetației. Se stropește de 4 - 5 ori cu Captadin, Dithane, Topsin și Bavistin.

Pătarea Ramurilor de Trandafir - Coryneum Microstictum

Această boală se poate manifesta peste tot în România, de la câmpie până la munte.
Ciuperca parazitează ramurile tinere, spinii și fructele, pe suprafața cărora se formează niște pete alungite, brune, care contrastează cu culoare verde a scoarței.

Prevenirea și Combaterea Pătării Ramurilor de Trandafir

Eliminați și distrugeți organele atacate de către această ciupercă.
Stropirile se fac în perioada de vegetație. Se stropește de 3 - 4 ori cu zeamă bordeleză. Prima stropire se face când apar primele semne ale bolii.

Putregaiul Cenușiu al Trandafirului - Botrytis Cinerea

Boala se manifestă pe ramuri și pe boboci.
Putregaiul Cenușiu este favorizat de vremea rece și umedă.
Pe ramuri se dezvoltă pete brune, în dreptul cărora, se formează un mucegai cenușiu, ce determină putrezirea și uscarea lor.
Bobocii sunt atacați cu puțin înaintea deschiderii lor. Ei nu mai cresc și nu mai înfloresc fiind total sau parțial acoperiți de mucegai, ce determină putrezirea lor.

Prevenirea și Combaterea Putregaiului

Evitați excesul de îngrășământ cu azot. 
Organele atacate se vor îndepărta și distruge prin ardere. 
Stropirile se vor face de 2 - 3 ori pe sezon cu Captan sau Topsin.











vineri, 15 septembrie 2017

Grădinăritul - o meserie periculoasă

       Experiența de muncă din Regatul Unit m-a învățat un lucru important, să lucrez în siguranță.
Iar aceasta meserie pe care o practicăm este una foarte periculoasă.
Agricultura și ramurile ei aferente au cea mai mare rata de mortalitate și de accidente la locul de muncă din lume. Noi suntem (noi, grădinarii) pe primul loc la boli provocate datorită condițiilor de muncă.
       Nu vreau să vă sperii. Nu vreau să renunțați la această meserie frumoasă. Vreau doar să vă fac conștienți la ce riscuri vă expuneți și să încercați să le minimizați.

Mortalitatea în agricultură

  • 33 % dintre noi mor în timpul transportului.
  • 18 % mor din cauza căderii de la înălțime.
  • 14 % sunt loviți de obiecte în cădere, provocând moartea subiectului.
  • 10 % sunt loviți de utilaje agricole sau de construcții.
  • 10 % dintre noi murim având la baza o boală provocată de meseria pe care o practicăm.
  • 8 % dintre cazurile de deces implică un animal.
  • 7 % dintre noi mor electrocutați.


        Nu vreau să vă conving să renunțați la această meserie, care este una foarte frumoasă și plină de satisfacții. Cu toate că avem cea mai mare rată la accidente și decese, această activitate este una foarte sănătoasă pentru minte și trup. Bineînțeles asta dacă o practicăm în siguranță.
     S-au inventat mănuși de protecție, folosiți-le! Ochelarii de protecție, nu sunt o prostie... De câte ori v-a intrat ceva în ochi?...
      Când stropiți plantele sau lucrați în praf, vă rog eu, folosiți o mască de protecție pentru sistemul respirator. Opțional puteți folosi combinezonul antichimic, ce vă protejează de substanțele chimice folosite în tratamente și fertilizări.
      Bocancii aceia greoi și incomozi cu bombeu de fier au și ei rolul lor.
Când e soare afară, purtați șapcă sau pălărie. Puteți chiar să folosiți creme de protecție împotriva razelor ultraviolete. Nu e de joacă. Cancerul de piele este din ce în ce mai frecvent.
Iar când plouă, nu lucrați pe ploaie fără un echipament impermeabil și cizme. Dacă răciți nu o să faceți nici un ban... o să fiți bolnav, stresat și fără bani.
      Când folosiți utilaje și aparatură electrică sau mecanică, protejați-vă urechile de zgomotul provocat de către acestea. Nici casca, nu strică.
      Un alt lucru care după opinia mea ar trebui să fie ceva obligatoriu este folosirea genunchierelor și a brâului.
      Ar trebui să fie dată o lege unde să fie obligatorie prezența pe teren a două lucruri: vesta reflectorizantă și trusa de prim ajutor cu lichid de spălare a ochilor.
Nici nu vreau să pomenesc faptul că orice firmă sau orice persoană care lucrează în acest domeniu ar trebui să aibă cunoștințe despre acordarea primului ajutor și cursuri despre cum să lucrezi în siguranță fără să te accidentezi. Un fel de curs de Protecția Muncii. În UK fiecare angajat are o zi de inducție, unde i se explică toate riscurile la care se supune și care sunt procedurile corecte. În aceste cursuri sunt explicate lucruri simple. De la cum să cobori sau să urci scările până la cum să te comporți în caz de incendiu. Dar așa ceva este doar un vis...pentru România zilelor noastre.

      Poate toate chestiile enumerate mai sus vi se par o prostie sau o cheltuială inutilă. Dar horticultorii, grădinarii și agricultorii sunt adeseori internați în spitale cu:
  • boli pulmonare (cele mai grave sunt cele cauzate de la mucegaiurile plantelor sau a fânului/paielor).
  • cancer de piele sau o variantă mai ușoară - insolația.
  • artrită - datorită muncii grele, la bătrânețe o să suferim aproape toți de artrită.
  • pierderea auzului - datorate utilajelor și uneltelor.
  • boli cronice datorită substanțelor cu care stropim plantele.
  • boli digestive (precum E. coli).
  • înțepeniri de spate sau hernie de disc.
  • reacții alergice la diverse plante toxice ori substanțe chimice.
Lista ar putea să continue, dar mai am și alte informații interesante să vă scriu.

    Anual 5300 de oameni au dureri de spate, datorită ghivecelor de flori - care sunt prea grele sau sunt manevrate incorect. 6500 de oameni sunt accidentați de către mașina de tuns. Aici avem accidente ușoare precum vânătăi de la aruncarea de pietre sau cioburi care se află pe gazon. Dar avem și accidente care s-au soldat cu amputări de degete de la mâini și picioare. Nici folosirea trimmer-ului nu ne scutește de incidente - 3100 de cazuri. 1900 de cazuri ușoare de accidentare  au la baza furtunul și aspersoare din grădină.
Cazmaua este implicată în 3600 de cazuri, iar furca în 2000. Foarfeca de vie are 4400 de incidente, pe când foarfeca de gard viu are doar 2100 de cazuri.

Acum după ce ați citit toate de mai sus vă mai vine să munciți pe 25 de lei pe zi?
Vă mai trece prin minte să faceți economie exact la ceea ce este important pentru voi?

Vă salut și aveți grijă de voi...





joi, 7 septembrie 2017

Grădinărit Atomic / Grădini Gamma sau Biotehnologia Trecutului

      După  cel de al II-lea Război Mondial, savanții care lucrau la arme de distrugere în masă s-au reinventat (ca să nu rămână fără slujbe și fonduri). Adică s-au apucat de grădinărit. Și nu orice fel de grădinărit, de grădinărit atomic.

      Aceste grădini cu radiații gama au fost puternic promovate de către guvernul USA. Programul național care promova aceste grădini iradiate se numea ''Atom for Peace'' (Atom pentru Pace).
Acest proiect guvernamental a apărut oficial în 1953.
Era un fel de propaganda pro-nucleară. Vroiau să schimbe mentalitatea populației asupra forței nucleare. Care era foarte prost văzută datorită bombardamentului devastator de la Hiroshima.
      Bineînțeles nu toți s-au apucat de cultivat plante iradiate. Unii s-au apucat de medicină. Alții au inventat aparatele de control vamal cu Raze X, care mai sunt folosite și în zilele noastre. În industria metalurgică radiațiile sunt folosite pentru verificarea calității sudurilor. Tot cu ajutorul radiațiilor se verifică autenticitatea operelor de artă.
Nu vă panicați prea tare...  Nu tot ce a fost iradiat ne omoară.
      Știați că radiațiile sunt folosite pentru sterilizarea instrumentarului medical?
Scopul savanților și a guvernelor a fost unul bun. Să utilizeze forța nucleară în folosul omenirii, în medicină, biologie și agricultură. De ce să distrugi când poți să construiești ceva?

      Unii oameni de știință s-au gândit să folosească radiațiile gama în horticultură.
Atunci, în anii 50 - 60 era singura metodă de a produce mutații genetice.
Scopul inițial al programului Atom for Peace, a fost să se vadă efectul radiațiilor asupra plantelor. Când au descoperit că se produc mutați genetice (unele chiar benefice).  Au început să folosească radiațiile cu scopul de a modifica culoarea, mirosul, gustul, rezistența la schimbările climatice, mărimea și rezistența la boli sau dăunători. Aceste mutați genetice erau făcute mai mult la ghici, dar se mai nimerea să fie și ceva folositor din când în când.

     Atomic Gardening Society a fost înființată în 1959 în UK. Această asociație științifică a dat posibilitatea tuturor oamenilor să cultive semințe iradiate.  Fie că erai grădinar, voluntar sau om de știință aveai posibilitatea să primești semințe tratate nuclear.
Se ajunsese la un moment dat să găsești semințe energizate atomic.
Toată lumea planta cu gândul că producția sa va fi cea norocoasă și ca el va fi acela care va descoperi un nou soi.
    Mulți au reușit.


     Grădinile Gama erau de obicei pe o suprafață de 5 ha. Într-un model circular cu sursa de radiație în mijloc. Parcelele de plantare aveau forma unor felii de plăcintă.
     Singura grădină care încă este funcțională se află în Japonia. Are ca scop, folosirea sursei Cobalt-60 pentru adaptarea plantelor la radiații și descoperirea unor soiuri care să se poată dezvolta pe soluri mai puțin fertile.

     Ideea a fost una foarte bună și de apreciat. Au luat o sursă de distrugere și au încercat să o folosească în scopuri bune.
Să elimine foametea globală prin super-plante modificate genetic prin radiații.
Aceste grădini au dat roade. Numai că în timp ele au fost uitate. Iar generațiile care au urmat au considerat că așa au fost din totdeauna.
      S-au modificat genetic (prin mutații aleatorii) soiuri de orez, grâu, pere, mazăre, bumbac, floarea soarelui, alune, susan, banane, sorg, grapefruit (soiul Rio Star a fost creat în felul acesta în 1970), orhidee, mușcate, trandafiri, canna, lalele (soiul Faraday în 1949), cireș (soiul Compact Lambert a fost creat în 1964) și dalia (soiul Ornamental Rays a fost creat în 1966), mentă, etc.
      Batatul (Ipomoea batatas Purple Orchid III a fost creat de către Chinezi). Care oficial nu au astfel de grădini atomice.
      Englezii au o specie mutant de orz, care este mai mic - este  folosit și în zilele noastre în fabricile de bere și whisky. Da! Cea mai bună firmă de whisky folosește o specie de orz care a fost iradiată.
   
       Au fost create peste 2000 de specii cu mutații genetice, care mai sunt folosite și în zilele noastre în agricultură.

       Imediat după război, aceste grădini erau găsite prin țări precum: SUA, Marea Britanie, Suedia, Japonia, Rusia ( Blocul comunist ) și India. Acum mai există oficial, doar o singură grădină atomică în Japonia.

       Neoficial mai puteți descoperi ''Sere Gamma'' sau Sere Atomice, pe ici pe colo prin unele țări. Numai ca, acum sunt ascunse. Nu o să le găsiți la vedere. O să le găsiți în depozite vechi și ''abandonate''.
Am auzit un zvon despre un astfel de ''depozit'' în UK, care lucrează pe rubarbă.