Grădinile Imperiului Roman

    Descoperirile arheologice și sursele vechi scrise ne-au ajutat să vedem cum arătau și la ce foloseau grădinile Imperiului Roman, ce plante ori flori se foloseau pe vremea lor.

Sursele istorice scrise care au ajutat la crearea imaginii grădinilor din aceea epoca au fost ale lui Pliny care și-a descris în detaliu grădina sa din Toscana, Italia. Găsiți aceste date în a douăsprezecea și a douăzeci și șasea carte, tot aici mai găsiți și informații despre zootehnie, copaci și plante medicinale (dacă vă interesează).

Alți ''autori'' din aceea perioadă care vă pot ajuta să vă faceți o idee despre cum era în aceea epocă sunt: Cato, Varro, Virgil și Columella. Primii doi au scris tratate despre afacerile rurale cu viță, măslini, smochini și asparagus. 

Virgil a trăit în Roma și Napoli scriind despre grădini rurale...

Columella s-a născut în Spania și a scris despre economia rurală douăsprezece cărți, dintre care cea de-a unsprezecea este doar despre grădinărit.

        Și descoperirile arheologice de la Pompei ne-au arătat cum erau grădinile acelor vremuri.

       Grădinile romane au avut influențe de la egipteni, persani și greci. Practic pe unde treceau se inspirau ori preluau ceea ce le plăcea, pe lângă acest fapt să nu uităm că sclavii care au fost folosiți la conceperea acestor oaze verzi puteau să fie de peste tot din lume, ceea ce a dus la diverse influențe în materie de ''spații verzi''.

       Inițial, grădinile au fost concepute și proiectate  în așa fel încât să fie practice (folosite să producă mâncare). Mici sau mari, ele reprezentau sursă de legume, ierburi și fructe pentru gospodăria acelor vremuri. Însă în perioada imperială orice grădină, unde stăpânul avea o situație financiară mai bună, avea:  plante decorative, râuri ori fântâni, statui și zone de refugiu pentru proprietar și vizitatori (că veni vorba de ''vizitatori'', mai are sens să pomenesc de faimoasele "orgii romane"). Alte elemente găsite în mai toate curțile sunt: foișoare, terase, livezi ori mini podgorii, altare, grote artificiale sau alte decorațiuni care să îi uimească pe vizitatori.

      

        Plantele medicinale și cele comestibile predominau în grădinile lor. Cele mai comune ierburi folosite erau: cimbrul, menta, rozmarinul, țelina, busuiocul, bobul și isopul (Hyssopus officinalis).

Ca arbori cei mai folosiți erau smochinii, duzii și dafinul.

        Florile și plantele decorative, preferate de romani erau: trandafirii, narcisele, leandrii, violetele, șofranul, crinii, gladiolele, iris, mac, gălbenele, zambile, narcise și florile sălbatice.

Trandafirii și violetele erau adesea transformate în ghirlande sau coroane, folosite la diverse ceremonii.

       Cei care aveau o  grădină cu dimensiuni  mai mari (locuințele de la periferia orașului ori în afara acestuia), foloseau pentru decor și plante precum: iedera, acantă sau talpa ursului (Acanthus mollis), mirtul (Myrtus communis), buxusul, tisa și chiparosul.

       În orașe, spațiul fiind mai limitat, dar plăcerea de a avea o grădină fiind la fel de mare, majoritatea populației avea la fereastră  jardiniere sau își transformau acoperișurile în grădini. Doar cei înstăriți aveau spațiul necesar de grădină. 

Mai toate proprietățile aveau spațiul verde amplasat în spatele casei și era cunoscut sub denumirea de hortus. 

     Scopul hortus-ului era mai de grabă unul practic decât unul ornamental. Însă asta se va schimba odată cu apariția peristilului, care va schimba scopul hortus-ului din grădină de legume în grădină ornamentală. Spațiile fiind  destinate în exclusivitate relaxării și recreării.

      Peristilul nu a fost inventat de către  Romani, să ne înțelgem, a fost descoperit în Grecia Antică și a fost imediat preluat cu succes de către aceștia. Acest stil avea un aspect formal, grădina era împrejmuită de ziduri pictate care imitau natura sau scene din natură. Era înconjurată de o alee acoperită, care oferea adăpost în caz de ploaie sau caniculă.

Alte caracteristici elementare ale acestui stil erau, coloanele impunătoare.

     Curtea propriu-zisă (spațiul verde) era mai jos și delimitată în general de diverse lucrări ornamentale. Punctul principal de atracție era de obicei o sursă de apă, o statuie care aruncă un singur jet de apă ori o fântână arteziană impunătoare.Sursa sau elementele care conțineau apă, erau cel mai de preț lucru pe care un Roman îl putea avea în curtea sa.

        Alte componentele folosite în acest gen de stil erau paturile florale delimitate de mici arbuști tăiați (cel mai probabil Buxus) și aleile din pietriș ori poteci din pământ bătut care delimitau diferite zone ale curții. Buxus-ul și plantele veșnic verzi erau preferate deoarece puteau fi tăiate și menținute în diverse forme... așa a luat naștere arta numită Topiary (arta de a tăia și de a da o anumită formă unei plante).

       Iar ca elemente principale de atracție se mai  foloseau: statuile (cel mai des întâlnite fiind cele cu zeul Bacchus/Dionysus), fântânile, iazurile, bazinele ori mici altare.

       Multe grădini aveau camere care erau folosite pentru divertisment (foișoare ori terase), ele fiind pictate și decorate în așa manieră încât să pară că fac parte din natură. Frescele au fost folosite pentru a crea iluzia extinderii spațiului verde a grădinii.

Terasele erau nelipsite din curțile Romanilor, cei înstăriți aveau păcile din marmură, iar cei din clasa de jos aveau plăcile din teracotă. Unele terase erau acoperite cu pergole pe care se cățăra viță de vie.

       Paturile florale erau pline cu flori autohtone din zona Mediteraneană. Dar Romanilor le plăcea să se laude cu plante aduse din alte colțuri ale lumii, fiind foarte mândri de exemplarele rare pe care le puteau arăta musafirilor.

      Grădinile din afara orașelor aveau dimensiunile mai mari decât cele de la oraș. Unele vile aveau 2 sau 3 grădini pentru diferite scopuri sau una singură care încorpora mai multe funcții: unele erau funcționale, altele pur ornamentale, iar unele recreative.

       Grădinile vilelor din mediu rural aveau și ele elemente din stilul Elenist, se foloseau aranjamente florale, terasarea solului, utilizarea coloanelor impunătoare și folosirea gardurilor vii cât și a diverselor elemente care aveau ca punct principal apa. Zona unde se lua masa era înconjurată de pomi, tufe și flori, având ca punct principal (priveliștea de bază) fântâna sau iazul cu pești.

Mai toate curțile aveau o încăpere (un fel de foișor) cu pereți decorați cu fresce, care reprezentau plante și animale, în special păsări.

Bazinele de înot și aleile lungi, pentru plimbări, nu erau elemente străine oamenilor acelor vremuri.

Mai toate vilele aveau o zona separată de zarzavat, plante medicinale și legume, sau chiar o întreagă grădină separată de ceea ornamentală cu scopul producerii hranei.  

Existau chiar solare unde se forțau struguri și pepeni.

Design-ul grădinilor Imperiului Roman a fost o sursă de inspirație pentru arhitecți peisagiști din secolul XX și Epoca Renascentistă,  Stilul Baroc și Neoclasic.

Știai că: Femeile nu aveau voie să intre pe plantațiile de castraveți și dovlecei...

              Aveau plantații de salcii, pentru a produce coșuri.

              Plantau garduri vii, ca scop decorativ dar și ca materie primă pentru mături.

              Aveau plantații de ulm, pentru lemne de foc.

              Romanii altoiau vița de vie, smochinii și măslinii.

Motivational Speech - O PROSTIE

         Astăzi am fost la un curs motivațional. Și mi-am dat seama că este o prostie... Cui pana mea îi trebuie un curs sau un motivațional speaker ca să se apuce de treabă?
        Pe cine ajută de fapt acel curs? Pe voi sau pe șmecherul ăla care vă vinde niște abureli?
        În opinia mea este o meserie inventată, una fără rost.  Un moft pentru care plătiți bani grei.
        Chiar ne trebuie un video sau o persoană care să ne spună ca trebuie să ne trezim de dimineață, să citim o carte și să muncim mai mult... pe bune?
        Oameni care se duc la astfel de seminarii, au bani și nu știu pe cei să îi cheltuie. Vă spun și de ce. Un elev care învață foarte, foarte bine poate să ajungă între 80 și 100 de % ca profesorul lui. Ținând cont că cel care vă predă, este probabil la același nivel financiar, unde credeți că o să ajungeți voi. În cel mai bun caz ca el.
        Nu am văzut nici un om din top 100 cei mai bogați oameni să țină un astfel de discurs sau să spună că a fost la un astfel de discurs și care să îl fi ajutat în cariera lui. Că datorită acelui curs el a inventat mașina de făcut popcorn.
       Am auzit de un curs de caligrafie care a făcut diferența în evoluția unei compani, de cărți care au avut un impact asupra oamenilor și a faptelor lor, de idei care au făcut milioane... dar de un motivațional speaker nu, nu și iar nu.
      Până și filmele au avut un impact asupra oamenilor.



       Adevărata ''motivație'' care te duce spre succes este frica, foamea, ambiția și inteligența. Când te temi că vei ajunge un bătrân care o să traiască vai de el dintr-o pensie amărâtă crede-mă că începi să îți faci strategii pe termen lung care să te ferească de acestă soartă. Să nu mai spun de frica de a fi sărac... Știi cum te face să ții de bani și să fii mai calculat?!?
Când îți este foame, ești foarte motivat să înveți și să te duci la muncă, să dai 100 %. Să inventezi modalități sau produse ori servicii care să iți aducă profit. Asta e cea mai mare motivație din viață unui om... foamea.
       Ambiția, este un factor esențial. Să fii ambițios face diferența între ''tine'' sărac și ''tine'' bogat. Să fii ambițios înseamnă să renunți orice ar fi... să tragi când alții cedează...
Inteligența te ajută să ajungi mai repede unde vrei să ajungi și să te menții... Inteligența este bună pentru cei comozi, care preferă să muncească mai puțin sau pentru cei care vor să muncească pe mai mult cu același efort depus. Inteligența îți ușurează traseul.

       Motto-ul acestui articol este: ''Cheia spre succes nu este cum o vad alții sau cum o predau alții, ci este așa cum o vezi tu și cum o faci tu.''

Tăierea plantelor

      Înainte să tăiați o plantă, trebuie să faceți o scurtă evaluare vizuală a acesteia. Verificați dacă planta este sănătoasă, dacă are ramuri rupte sau rănite (acestea se elimină primele), și dacă suferă de vreo boală sau dăunători. Oricare dintre aceste elemente este un factor esențial. O plantă care are o carență și este tăiată masiv, necesită mai mult timp să își revină. Iar dacă planta suferă de vreo boală, riscăm să o extindem. Ceea ce nu este recomandat.
      Iar un al doilea lucru pe care trebuie să îl aveți în vedere este să aveți o idee despre cum crește acea plantă, despre cum se va comporta după tăiere, felul de formare al florilor și epoca de înflorire. Dezvoltarea plantei după tăiere este un element important care ne va ajuta să estimăm creșterea și forma viitoare a plantei.
Felul de formare al florilor și perioada de înflorire sunt importante în momentul tăierii, pentru că nu se dorește eliminarea florilor din acel an.
      Operațiunea  de tăiere propriu-zisă este una simplă și aproape universală. Reacțiile plantelor la tăieri pot sa difere în funcție de perioada anului, de condițiile climatice, carențe, boli, dăunători, locație sau de specie și soi. Până și unealta pe care o folosiți va influența planta.
      În ceea ce privește regulile de tăiere, cea mai importantă regulă este să tăiați planta întotdeauna deasupra unor muguri puternici și sănătoși. Nu luați distanțele din cărți sau de pe net ca pe ceva prestabilit. Mai bine tăiați mai sus sau mai jos, dar să aveți tăierea executată lângă un mugure puternic, decât să fie fix la cei 15 cm indicați, dar să fie lângă 2 muguri leșinați sau aproape morți.
       Mugurii pot fi dispuși de-a lungul tulpinii, la intervale regulate (la baza tulpinii sunt mai apropiați decât la vârful ei), fie alternativ (unul pe o parte a tulpinii, altul mai sus pe partea opusă), fie în perechi opuse (de-o parte și de alta a tulpinii, exact opus unul față de altul).

        Tăierea la mugurii alternativi se va executa oblic cu unghiul de 45 de grade spre mugure, la 1,5 cm deasupra lui.
Tăierea la mugurii în pereche opusă se va executa drept (perpendicular), chiar deasupra mugurilor, tot la 1,5 cm deasupra lor.

      Recomandarea autorilor de cărți din domeniul horticulturii recomandă ca mugurele final să fie îndreptat spre exterior, pentru a încuraja o structură deschisă de tulpini și o aerisire mai bună a plantei.
      Un moment optim pentru tăieri este în iarnă ,o perioadă mult mai convenabilă grădinarului, care are foarte mult timp liber și o nevoie de bani. Tăierea plantelor este singura operațiune care se poate executa atunci când solul este ud sau înghețat și este rece afară. În această perioadă se recomandă tăierea plantelor foioase, cu frunze căzătoare, deoarece sunt în hibernare. Atenție! Sunt plante care nu suportă tăieri când sunt în stadiul de hibernare (cum ar fi mesteacănul, castanul sălbatic, arțarul, plopul și nucul - aceste specii se vor tăia vara, când au cele mai multe frunze).
Plantele care înfloresc primăvara devreme ( Forsythia, Philadelphus, Spiraea, liliacul - Syringa și bulgărele de zăpadă - Viburnum) se vor tăia imediat după înflorire. Dacă tăiați florile uscate prea târziu, riscați să tăiați și mugurii floriferi, care vor înflori anul următor.
   
       Trebuie să aveți în vedere că orice tăiere provoacă răni plantei. Dacă tăiem crenguțe ori rămurele, rănile sunt mici și nu afectează prea mult planta. Dar atunci când se taie crengi ori ramuri rănile pot fi destul de mari.
Rănile sunt de obicei ''ajutate'' să se vindece, prin folosirea unor vopsele ori anumite preparate. Dar eu unul nu recomand nici un leac, nu am folosit și nici nu o să folosesc. Cea mai bună protecție în opinia mea este o tăiere cu 1,5 cm deasupra unui mugure, pentru ca mugurii pot produce anumite substanțe care ajută rană să se vindece repede. Singurul motiv pentru care aș vopsi o tăietură este doar pentru a o face mai plăcută ochiului.

       Știu că ciupirea nu este considerată tăiere, dar o pun în același articol deoarece prin această operațiune se dirijează planta la fel de bine ca și prin tăiere.
Ciupirea = îndepărtarea punctului de creștere, mugurele terminal al plantei, pentru a încuraja dezvoltarea lăstarilor laterali. Această operațiune este una dintre principalele tehnici de dirijare la o plantă tânără.

     Înlăturarea florilor moarte este o altă etapă importantă pentru plantă și grădinar.
     Plantele înfloresc pentru a produce semințe. De  îndată ce sămânța începe să se formeze, planta va produce treptat mai puține flori.
      Înlăturarea florilor ofilite de pe o plantă va stimula apariția rapidă a altui flux de flori, (cel mai bun exemplu este la trandafiri). În plus dă un aspect plăcut și îngrijit. Cel mai bun mod de a înlătura capetele moarte este tăierea florilor, doar a florilor, și a unei mici porțiuni din tulpină. Lăsând cât mai multe frunze și tulpini tinere posibile.
      Rășinoasele se pot tunde fără nici o problemă, nu vă speriați, o tundere corectă va produce un coronament frumos și mai bogat. Tăierile la rășinoase se fac o dată la 2 - 3 ani.
Tuia, Ienupărul, Chiparosul, Tisa, Pinul, Laricele, Molidul, Duglasul, Bradul suportă foarte bine tăieri, primăvara devreme sau toamna târziu.

• O tăiere radicală provoacă de obicei planta să crească și mai viguros.
• Dacă executați tăieri pe timpul verii, ar fi recomandat să dați și cu îngrășământ înainte, deoarece planta o să aibă nevoie de mai multe elemente nutritive... eliminând din frunze planta va fi slăbită.
• Hortensia și Azalea nu se taie decât dacă au ramuri uscate, și atunci se taie doar vârfurile degerate.
• Tăierile mențin planta tânără.